Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani (AJOFM) a făcut publică luni, 30 martie 2015, evidența cu situaţia statistică a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la data 28 februarie 2015
La sfârşitul lunii februarie 2015, un număr total de 7.795 persoane sunt înscrise în evidentele Agenției, din care 2.768 femei. Din cele 7.795 persoane înregistrate, 2.109 persoane sunt şomeri indemnizaţi, iar 5.686 sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, înscrise în evidenţele agenţiei fără a beneficia de drepturi bănesti.
”Analizând structura persoanelor indemnizate pe medii de provenienţă situaţia se prezintă astfel : din 2.109 şomeri indemnizaţi, un număr de 1.632 beneficiază de indemnizaţie urmare disponibilizărilor curente şi colective de personal iar 477 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj urmare absolvirii unei forme de învaţamant.”, se arată în comunicatul de presă trimis de AJOFM.
Distribuţia numărului de şomeri pe principalele localităţi din judeţul Botoşani arată astfel:
- Botoşani - 1.345 şomeri din care 541 femei;
- Dorohoi - 444 şomeri din care 173 femei;
- Bucecea - 115 şomeri din care 30 femei;
- Darabani - 212 şomeri din care 91 femei;
- Flămânzi - 98 şomeri din care 41 femei;
- Săveni - 154 şomeri din care 58 femei;
- Ştefăneşti - 404 şomeri din care 135 femei.
Din analiza situaţiei şomajului înregistrat pe categorii de varsta la data de 28 februarie 2015, se constată că ponderea cea mai mare se menţine şi în această de persoanele cu vârste cuprinse între 40 - 49 de ani (29,02%) –2.262 urmată de persoane cu varste cuprinse între 30 si 39 de ani (20,26).
CITEȘTE: