Botoşaniul se poate lăuda cu un lăcaş de cult inedit.
Este practic un adevărat complex etnografic şi este singurul lăcaş de cult cu o locuinţă ţărănească amenajată sub formă de muzeu etnografic la demisol. Întregul ansamblu este creaţia unui preot care alină bolnavii de la spitalul judeţean.
În centrul municipiului Botoşani, chiar lângă Spitalul Judeţean ”Mavromati”, se află un lăcaş de cult inedit. Este vorba despre o biserică ortodoxă cu o arhitectură deosebită, amintind de basilicile primelor secole ale creştinătăţii în interior, dar şi de bisericile greceşti medievale. Nu doar însă aspectul uimeşte trecătorii sau credincioşii care-i calcă pragul, ci şi faptul că sub biserică se află deschis pentru toată lumea, un adevărat muzeu de etnografie.
Practic este vorba despre o casă ţărănească în adevăratul sens al cuvântului amenajată direct în subsolul lăcaşului de cult. Oricine are acces, trebuie doar să coboare şi să se bucure de sute de exponate, majoritatea deosebit de valoroase şi vechi de câteva sute de ani, adunate de preotul paroh Petru Chervase.
În casa de sub biserica cu hramul ”Sfântul Vasile cel Mare” se ajunge printr-o scară în spirală din fier forjat. Este ca o pogorâre într-o altă lume. Din biserică se ajunge direct într-o locuinţă ţărănească. Orice vizitator este frapat de organizarea minuţioasă a casei-muzeu. Propriu-zis sunt două camere, cu o serie de anexe. Una cu funcţie de cameră de primire, cealaltă cu rol de dormitor ţărănesc dar şi de loc de taină. Restul spaţiilor au rolul de a descrie activitatea complexă a ţăranului de altădată în gospodărie.
”Cea mai mare încăpere este camera de oaspeţi şi este amenajată corespunzător acestei funcţiuni, aşa cum se făcea odată. Cealaltă este ”camera strămoşilor”, cu obiecte care caracterizează românul de altădată”, spune preotul Petru Chervase.
Obiectele ce indică activităţile şi portul popular românesc de acum câteva sute de ani, sunt aşezate cu un rost. Nu lipseşte mobilierul ţărănesc, mese, scaune, policioare, dar nici vetrele sau cuptioarele de dormit sau copt pâine, aşa cum este cel din ”camera strămoşilor”. Totodată abundă accesorii vestimentare autentice, foarte vechi şi valoroase, dar şi ustensile din gospodăria de altădată.
Pe o masă veche din lemn se află chiar şi obişnuitele borcane cu murături, vinul şi legumele uscate trebuincioase borşului gătit de gospodină.
”Sunt multe lucruri autentice, vechi şi foarte valoroase precum cămăşile dar, nu numai. Dacă nu punem suflet, să le păstrăm, să le adunăm undeva şi să le îngrijim dispar fără urmă. Ele ne arată tot ce este frumos şi tot ce ţine de această civilizaţie populară românească.”, spune părintele Chervase.
Pe lângă costumele, obiectele gospodăreşti autentice şi deosebit de valoroase, se află bineîneţeles şi cărţi de învăţătură religioasă vechi dar şi icoane. Una dintre acestea are o valoare aparte. Este din lemn, îl reprezintă pe Sfântul Nicolae şi are peste 200 de ani. În muzeul de sub biserică se află chiar şi covată din lemn, folosită pe post de leagăn în veacurile trecute.
La toate acestea se adaugă şi o colecţie de calendare bisericeşti începând cu anul 1958. Odată ieşiţi din camerele ţărăneşti de la subsol, şi din biserică, observăm că lăcaşul de cult este la rândul său în ton cu această operă de conservare a spiritului şi culturii vechi româneşti. Mai precis, sunt amenajate mici alei asemeni bisericilor de la ţară, cu leagănă şi balansoare pentru copii, din lemn. Impresionează leagănul desprins parcă din poveştile de acum câteva secole, o bucată de lemn, prinsă cu sfori de crengile unui stejar bătrân care odihneşte în faţa bisericii. Sunt şi căsuţele pentru păsărele dar şi ţarcul cu raţe pentru bucuria copiilor atunci când vin la slujbe. Practic întreaga biserică şi împrejurimile sale sunt un adevărat parc etnografic inedit.
Oricine poate intra inclusiv în odăile de la subsol, fără niciun fel de taxă. Ba pot primi chiar şi explicaţii de la preotul Chervase.
”El este deschis oricui. Pentru că aprecierile celor care vizitează sunt un pios omagiu adus celor care au trudit.”, spune preotul botoşănean.
Cel care a amenajat muzeul de etnografie din subsolul dar şi din jurul bisericii este preotul Petru Chervase. Propriu-zis acesta este parohul bisericii din curtea spitalului. Pe lângă slujbele obişnuite, preotul Chervase este recunoscut pentru faptul că merge zilnic la căpătâiul bolnavilor şi încearcă măcar spiritual să le aline suferinţele. Nu de puţine ori stă alături de muribunzi şi oameni care îndură chinuri fantastice. După ce iese din lumea durerii, preotul Chervase se întoarce la pasiunea sa pentru moştenirea strămoşilor, adunată cu migală în demisolul bisericii. Povestea bisericii dar şi a muzeului a început în 1997. Dar abia în 2007, biserica a fost terminată, fiind înfiinţată şi parohia ”Sfântul Vasile cel Mare”, din curtea Spitalului Judeţean. Iniţial, unde astăzi se află muzeul etnografic de sub biserică, trebuia să fie o cameră pentru depozitare.
” Iniţial acest spaţiu nici nu era prevăzut în proiect. Dar atunci când s-a construit biserica am zis că acolo trebuie să avem un loc unde să depozităm unelte, materiale şi alte lucruri de imediată necesitate la o biserică. În timp i-am găsit însă această destinaţie, fiindcă există o legătură cu strămoşii iar moştenirea lor trebuie păstrată.”, spune preotul Chervase.
Muzeul sub forma locuinţei ţărăneşti a fost amenajat cu migală de preot, folosind obiecte din donaţii sau strânse în timp. În fiecare vineri dimineaţă se face liturghie cu tinerii şi apoi în aceştia coboară în casa ţărănească să-şi servească micul dejun.
”Este un spaţiu în care simţi că palpită viaţa strămoşilor noştrii”, adaugă preotul.
” Este un loc cu totul deosebit. Ceva aparte, unde simţi o vibraţie specială, o conexiune cu trecutul”, spune şi Traian Apetrei, director al Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoşani şi om de presă de câteva decenii. De altfel muzeul etnografic de sub biserică este unicat. Biserica din curtea spitalului este singurul lăcaş de cult din Moldova care se poate lăuda cu o casă ţărănească la demisol. (Sursa: Adevărul)
