România va trece în noaptea de sâmbătă, 26 martie 2016, spre duminică, 27 martie 2016, la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03:00 va deveni ora 4:00.
Trecerea la ora de vară înseamnă ca vom dormi cu o oră mai puţin, având in vedere ca ceasurile vor fi date înainte. În România ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună. Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene
(Sursă: bihon.ro)