Imunizare sistată pentru nereguli la un vaccin, după ce s-au făcut mii de injecţii

 

Pentru Botoşani Ministerul Sănătăţii a repartizat aproape 27.000 de vaccinuri antigripale gratuite. În urma unor verificări s-a constatat că un eşantion din acestea conţine o tulpină care nu ar proteja oamenii de gripă.
Până în prezent nu s-a înregistrat nici un caz de gripă la Botoşani. Mai mult, oamenii se pare că nu s-au grăbit să se vaccineze şi asta după ce în momentul în care a sosit noua tranşă de doze, la sediul Inspecţiei de Sănătate Publică încă mai erau câteva zeci de seruri antigripale din transportul anterior. Deşi la nivel naţional zeci de mii de vaccinuri vor fi retrase de pe piaţă, la nivel local s-a oprit doar campania prin intermediul căruia deja au fost distribuite aproximativ 10.000 de doze. “Nu am primit de la minister adresă pentru a retrage vaccinurile, ci doar pentru a se întrerupe campania timp de o săptămână. În prima tură au sosit 6.400 de vaccinuri, după care o nouă tranşă de 20.600 de doze din care s-au dat deja în jur de 10.000. Nu avem statistici pentru numărul de vaccinuri care au fost deja făcute”, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt Direcţia de Sănătate Publică.
Vremea e călduroasă, vaccinurile ar putea fi inutile
Măsurile pentru întreruperea campaniei de vaccinare antigripală gratuită au fost deja luate. Conform spuselor conducerii DSP, toţi medicii de familie au fost înştiinţaţi să nu mai administreze nici un ser pacienţilor. „Vaccinurile se analizează periodic, la o lună de zile şi la ultima verificare s-a constatat că una dintre tulpini nu este eficientă, nu protejează împotriva virusului gripal. Perioada nefiind friguroasă s-a permis întreruperea campaniei, iar toţi medicii au fost înştiinţaţi de acest lucru”, a declarat Dumitriţa Mihailovici, director DSP. Un singur botoşănean a fost gripat în acest sezon, dar s-a adresat cadrelor medicale din Iaşi pentru tratament. În judeţ, nu s-a înregistrat nici un caz al acestei boli transmisibile, iar eşantionul recoltat de la un pacient care era suspectat de gripă nu s-a confirmat.
Elsa ŞEICA
CITEŞTE ŞI:
Zeci de mii de vaccinuri sosesc săptămâna aceasta la Botoşani