Imposibila viață posibilă a poetului care a scris cu creionul între dinți – GALERIE FOTO & VIDEO

S-a născut în ziua Sfântului Ilie și s-a săvârșit în moarte pe 7 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Botezătorul.

 

Poet, grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din București, a publicat în timpul vieţii opt volume (primul în 1981), numeroase grupaje de poeme în reviste literare, iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze şi au ajuns în variate colecţii particulare.

 

A scris cu creionul între dinți, a desenat scrijelind hârtia într-un fel aproape mistic. Neputința trupească i-a fost treaptă către nemurire.

 

 

”Când viața devine imposibilă, și atunci ea duce în spate nenumărate posibilități”

 

Născut pe 20 iulie 1940, în satul Draxini, din județul Botoșani, Constantin Dracsin a trăit 59 de ani, trecând la cele veșnice în iarna anului 1999, pe 7 ianuarie.

 

Bolnav de poliomielită încă din copilărie, nu  a mai putut să își folosească mâinile. Fără să dispere, poetul crește cu răbdare cuvinte-aripi. Își construiește propriul cod al viețuirii lăuntrice, transfigurând suferința în poezie.

 

Dracsin a fost și un apreciat grafician, îngrămădind parcă în puncte cuvintele atât de greu scrâșnite între dinți. A avut numeroase expoziţii personale în Botoşani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iaşi (1988), Bucureşti (1991), Essen, Germania (1991) şi Olanda (1993). A realizat 146 de lucrări de grafică.

 

Scriitorul Gellu Dorian dezvăluie, într-un articol din Forum Cultural, că artistul din Draxini şi-a început activitatea târziu, la vârsta de 29 de ani, fiind descoperit de către poetul Lucian Valea şi scriitorul Alexei Rudeanu.

 

”Nu însă acest lucru este important, ci faptul că, până la acea vârstă, scriitorul Constantin Dracsin şi-a educat de unul singur aptitudinile, situaţia impunându-i acest lucru, nu numai prin izolarea de lume în satul Draxini, comuna Băluşeni, din judeţul Botoşani, ci şi prin faptul că de la vârsta de opt ani, el a rămas invalid, în urma epidemiei de poliomielită din 1947, care a făcut nenumărate victime”, scria Gellu Dorian în 2003, în revista Forum Cultural.

 

Devenise o legendă, mai scrie Gellu Dorian. ”Se auzea atunci că în satul Dracsini există un om care scrie cu piciorul sau gura. Nimeni, însă, aşa cum mi-a spus artistul, când l-am cunoscut în 1972, nu l-a văzut făcând astfel de demonstraţii. Însă el, cu adevărat, a scris cu gura. Mai târziu, l-am văzut în nenumărate rânduri scriind cu o acurateţe şi lizibilitate demne de invidiat”.

 

Cu toate acestea, Constantin Dracsin este departe de a deveni un poet tragic, raportându-se mai degrabă la dimensiunea filosofică a trăirii de sine. Poetul se definește nu doar ca prezență carnală, ci devine sursă de lumină, de viață, chiar și de lacrimă sădită în mâna aproapelui: "...miros de sânge/ mi-a venit pe nas/ după şapte ore/ de plâns frumos/ în pumnii altuia.../ (...) mă dor dinţii,/ mi-i amorţită mâna stângă -/ inima mea/ are sânge alb" (Miros de sânge alb).

 

Scriitorul Victor Teișanu, cel care îi dedică numeroase pagini de-a lungul vremii, scrie despre Constantin Dracsin evitând, de asemenea, să accentueze natura tragică a destinului. Și asta pentru că poezia înalță, purifică, adaugă și renaște în spirit.

 

”Rămas pur şi simplu fără mâini după o necruţătoare boală din copilărie, Constantin Dracsin putea îngroşa masa amorfă a anonimatului, consumându-şi anii cu asistenţă de la stat, într-o relativă tihnă. Însă trupul ultragiat ascundea altfel de suflet, unul chiar neobişnuit, care hotărâse că orizonturile cătunului şi nevoile elementare ale făpturii împuţinate sunt totuşi prea mărunte. Şi că visul unei vieţi depline spiritual merită trăit până la capăt, în orice condiţii. De aceea, neînfrânt în singurătatea sa, Constantin Dracsin, foarte tânărul, reînvaţă, cu creionul între dinţi, scrisul şi apoi înfăţişarea grafică a imaginilor, extrase din profunzimile subconştientului şi văzute doar de el însuşi. Aşa că lipsa mâinilor, năucitoare pentru mentalul nostru conservator şi leneş, devenise superfluă la Constantin Dracsin, care părea predestinat oricum unor performanţe omeneşti incredibile”, scrie Victor Teișanu în ”Poeți botoșăneni de azi”.

 

Și asta pentru că poezia, consemnează Victor Teișanu, rămâne ”o confesiune despre limite şi  aspiraţii,  despre  smerenia  fiinţei  muritoare şi revolta  spiritului care nu acceptă cătuşe. Prin suferinţă şi moarte Constantin Dracsin a devenit un învingător”.

 

"Poate/ nu m-aţi dorit/ şi totuşi/ fără mine/ nu mai ajungeaţi/ buni", ne spune Constantin Dracsin.

 

Poetul parcurge drumul până la privire cu aceeaşi tandră acceptare, lipsită de dramatismul sfâşietor al suferinzilor. "Mi-a crescut un ochi de meduză/ în palmă", scrie poetul. Un destin pe care l-a înţeles şi căruia i s-a dăruit cu înţelepciune, o subtilă, dar conştientă abandonare în poezia purificatoare, ca sens al trăirii. "Mi-am asumat umbletul/ şi dinţii şi/ caligrafia altui trup" (Avântare în fire).

 

 

Tot ce a creat el a fost într-un superlativ pe care, din păcate, prea puțini l-au descifrat și l-au înțeles. În poezie sau în desen, în Constantin Dracsin a fost la fel de riguros.

 

”Astăzi iar îmi aştept puloverul să-mi vină acasă, desfăcut în lumină. E o poveste la început primăvăratic, – se conturează primele cărărui pe lângă casa unui moş bătrân; este prozaic ce spun dar prea ne facem a nu înţelege, noi modernii?, adevărul negru-alb. Se bat două gângănii pe o scândură de sicriu – nu ştiu ele cine are prioritate. Nici nu le spun, – dacă-mi vine puloverul acasă, poate am să le iau spadele din mâini, însă nu ştiu cum o să treacă podul, este apă acolo, ameţitoare pentru pantofii bătrâni. Soarele-i roşu-roşu de dimineaţă, înseamnă că astăzi o să bea multă-multă apă; povestea puloverului e un fel de calamitate. Am să întind două sârme, din dealul colorat, în dealul necolorat; pe căruţ mi l-a născut un scaun, îmi trebuie numai roţile, poate le cumpăr, după aceea îl aşez pe sârme, căruţul, şi fug din deal în deal stând în el; aştept puloverul pe sus totdeauna este mai frig”, scria Constantin Dracsin în Jurnal (1992).

 

 

(A)casa lui Dracsin

 

De o vreme, în Botoșanii care păreau că aproape l-au uitat a apărut un loc menit să ne întregească și să ne adune din nou în jurul operei lui Constantin Dracsin.

 

Gheorghe Iavorenciuc, cel care a păstrat cele mai multe dintre desenele și manuscrisele poetului, a amenajat – în mare parte păstrând standardele unui muzeu memorial – un spațiu dedicat celui care a scris cu dinții, dar a trăit prin văz.

 

Un spațiu care era mai mult decât necesar și care, desigur, se cuvenea să fie construit într-un cadru instituțional, în semn de respect și de recuperare a memoriei. Iată că inițiativa vine, într-un târziu, din mediul privat.

 

Gheorghe Iavorenciuc a deschis expoziția publicului doritor de artă, turiști din Botoșani și din țară călcând pragul Complexului Muzeal.

 

”De trei zile nu am scris nimic – o veşnicie, cât moartea noastră eternă. S-au înfrunzit lucrurile din jurul meu, cu tâlc le ajută natura de eu nu mai ştiu ce să fac, în poticnelile de învăţăcel, ce sunt considerat; n-am două frunţi sau mai ştiu eu ce organe în plus faţă de fratele meu gunoierul pământului; el creşte pâinea, eu orbesc pe acei care mă privesc, mereu din spate, încercând râsul proştilor, să mi-l trimită în aşternut; vai, mi-e goală casa – am fost într-o biserică, degeaba, am trecut pe lângă o crâşmă – se auzea moarte de suflet acolo –, am plâns pe o margine de şanţ până am scăpat de coarne şi coadă; acum învăţ din ce se mai poate înjgheba un prânz – când de fapt mai deţii doar câteva coli de hârtie”,

Constantin Dracsin, Jurnal 1992

 

Moartea poetului ne-a sărăcit sufletește, ne-a împins către lehamitea vieții fără rost. În cotidianul străfulgerat de victoria nonvalorii și de gălăgia autosuficienței, un Constantin Dracsin astăzi ar fi plecat multe priviri, ar fi făcut să roșească multe patimi sterpe. 

 

Dacă ar fi trăit, anul acesta l-am fi aniversat la împlinirea a 80 de ani. A trăit pământește doar 59.

 

(Foto: Facebook / Complexul Muzeal Botosani)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store