IMPORTANT pentru șoferi: CE informații vor conține noile permise auto

Permisul de conducere va fi modificat până la sfârşitul anului. 

 

 În noul format, documentul va conţine numeroase informaţii în plus despre deţinător, inclusiv pentru restricţiile medicale impuse anumitor şoferi.

 

Permisele se schimbă până la sfârşitul anului. Astfel, sub forma unor coduri numerice, în permis va scrie dacă şoferul e purtător de ochelari sau lentile de contact, dacă poartă proteză auditivă sau dispozitive speciale pentru comunicare, proteze sau orteze ale membrelor superioare sau inferioare.

 

Tot din permis vom afla dacă vehiculul a fost adaptat şi în ce fel pentru a putea fi folosit, de exemplu, de persoanele cu handicap: pedală de frână adaptată pentru piciorul stâng, frână acţionată cu genunchiul sau pedală de acceleraţie acţionată manual, scaun pentru conducător cu înălţime adecvată pentru vizibilitate şi distanţă normală faţă de volan şi pedale, scaun pentru conducător adaptat la formă corpului.

 

Noul permis auto va furniza informaţii şi despre perioada de utilizare a unor vehicule: limitare la călătorii în timpul zilei sau într-un anumit perimetru, limitare la viteză sau interdicţia de a circula pe autostrăzi. De asemenea, permisul va furniza informaţii clare despre categoriile pentru care poate fi folosit. Noul permis auto va conţine, astfel, toate informaţiile care apar şi în permisele eliberate în celelalte ţări membre UE. (Sursa: România Tv)