Împăratul detronat mesaj pe Facebook: Rămâne să apreciați dv. dacă mi-am îndeplinit sarcinile 

Miercuri, 18 martie 2015 judecătorii Tribunalului Botoșani l-au îngenuncheat definitiv pe fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, respingându-i ca nefondată plângerea formulată pentru anularea ordinului de prefect.

 

Astfel că, după sentința dată de judecători, fostul șef de la județ nu a mai răspuns la telefon decât selectiv însă a continuat să transmită mesaje botășănenilor. Astăzi în jurul amiezii Florin Țurcanu a postat pe pagina de Facebook un mesaj prin care le mulțumește celor care l-au votat în 2012. Redăm mai jos mesajul lui:
”În cursul zilei de ieri(18 martie 2015), Tribunalul Botoșani mi-a respins cererea de anulare a ordinului prefectului privind revocarea din funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani. Ca atare, mandatul cu care dumneavoastră m-ați investit în 2012 se încheie aici. Este decizia instanței și nu o comentez. Vă mulțumesc pentru susținerea acordată în obținerea mandatului de președinte al CJ și pentru colaborarea de până acum. Rămâne să apreciați dumneavoastră dacă mi-am îndeplinit sarcinile și obligațiile asumate în momentul în care mi-ați acordat votul de încredere. În același timp, din poziția de co- președinte al noului PNL, atât cât pârghiile legale îmi permit, vă asigur de tot sprijinul meu.”
Florin Țurcanu a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals și uz de fals.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Lovitură dată de judecători pentru Florin Țurcanu – AFLĂ sentința