Impact violent la Cucorăni: Passat aruncat zeci de metri de un Ford, doi oameni la spital – GALERIE FOTO

Un nou accident rutier a avut loc în urmă cu puţine minute la Cucorăni, la aproximativ jumătate de kilometru de cunoscutul popas.

 

Un VW Passat  şi un Ford Transit s-au izbit în timp ce se îndreptau spre municipiul Botoşani, iar în urma ciocnirii VW a fost proiectat la aproximativ 20 de metri distanţă şi s-a oprit în lan, în timp ce dubiţa a rupt un parapet şi şi-a terminat cursa într-un şanţ.

 

Variantele celor doi conducători auto diferă. Astfel, şoferul din Passat susţine că, a semnalizat stânga pentru a intra pe un drum agricol, însă Fordul, aflat în spatele său, nu a ţinut cont de manevra automobilului din faţă şi l-a izbit pe banda a doua.

 

De cealaltă parte, proprietarul Fordului spune că lucrurile stau exact invers. El a arătat că, din spusele şoferului căruia îi dăduse maşina spre folosinţă, reiese că, se angajeze corect în depăşire şi că VW din faţa sa a virat brusc la stânga fără să semnalizeze.

 

Cert este că, în urma acestui eveniment rutier, atât şoferul din Ford cât şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta au ajuns cu răni la Spitalul Judeţean, în timpul ce  toţi cei trei bărbaţi din VW au scăpat fără nicio zgârietură.

 

La faţa locului poliţiştii au demarat cercetări, la ora redactării acestei ştiri circulaţia fiind întreruptă.

download from google play download from apple store