Impact DEVASTATOR: Un şofer a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un zid de beton – FOTO & VIDEO

Un grav accident de circulație s-a produs miercuri seară, în jurul orei 23:00.

 

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în județul Maramureș, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca înspre centrul municipiului, ajuns pe strada 1 Mai din Dej, din motive încă necunoscute a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un gard de beton pe care l-a distrus. În urma impactului devastator, autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe plafon.

 

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor, dar și polițiștii.

 

În autoturism se afla doar șoferul, un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea Cășeiu. Acesta a reușit să iasă singur din autovehiculul distrus în beton, înainte să ajungă salvatorii. Conducătorul auto a suferit mai multe leziuni în zona capului, însă viața nu îi este pusă în pericol. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

 

În ultimii ani, în respectiva zonă au avut loc zeci de accidente, unele soldate cu persoane decedate. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier. (Sursa: Dej24)