Îmbulzeală la amanet: Sute de oameni îşi dau zilnic aurul pentru mielul de Paşti

 

Sute de botoşăneni au aglomerat casele de amanet din municipiu pentru a împrumuta banii necesari cumpărării produselor pascale. În medie, oamenii amanetează aur în jurul sumei de 200 sau 250 de lei, atât cât este nevoie pentru cumpărarea mielului sau a altor produse specifice sărbătorilor.

Zilnic la cele cinci case de amanet ale unui om de afaceri local, peste 100 de persoane se prezintă pentru a renunţa temporar la bijuteriile de familie. „La casele de amanet perioada asta e foarte bine pentru noi, toată lumea vine pentru că vrea bani pentru masa de Paşti. Pensiile se dau înainte de Paşti, dar până la pensie oamenii au nevoie de bani. Premii nu prea se mai dau şi este cel mai facil mod de a face rost de bani, deci ofertele sunt acum în jur de 200, 250 de lei, deci exact cât au nevoie pentru carne şi pentru masa de Paşti”, a declarat administratorul unui lanţ de magazine de tip amanet.
„Toate femeile au aur”
Puţini sunt cei care renunţă însă definitiv la bijuterii, cele mai frecvente cazuri fiind cele de prelungire a termenului de 30 de zile până la care sunt păstrate de casa de amanet. „Mare parte dintre oameni revin să îşi ia aurul, la noi oamenii sunt ataşaţi de aur, probabil sunt cadouri, de la logodnă, sentimentale, oamenii nu prea lasă valorile sentimentale, iar noi nu am avut o cultură să cumpărăm aurul pentru investiţii. Toate femeile au aur şi toate le-au primit ori la bacalaureat, ori la căsătorie, ori la primul copil şi nu le convine să îl piardă”, a mai spus administratorul firmei. Din lipsă de bani pentru a-şi recupera aurul, un botoşănean a plătit comisionul pentru păstrarea bijuteriilor pentru o perioadă de 1 an de zile până a reuşit să îşi achite suma integrală împrumutată.
CITEŞTE ŞI:
 Botoşănenii, asalt la casele de amanet pentru a împrumuta bani
 Ţigări şi valută verificate... cu infraroşu de Protecţia Consumatorilor