Imbecilitate! Premiul Tocilarului! Un fost inspector şcolar dă de pământ cu “Elevul Anului” made in Huncă – IŞJ

Modul de acordare la premiului “Elevul Anului” de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani este aspru criticat de către un fost inspector şcolar general adjunct. Daniel Botezatu, fiindcă despre el este vorba, e profund nemulţumit de introducerea condiţiei eliminatorie ca media generală să fie 10.

 


"Mi se pare o aberație să încurajezi astfel goana după note"

În opinia profesorului-doctor în istorie, impunerea unui asemenea criteriu nu aduce decât deservicii elevilor, pe care îi determină să declanşeze o cursă după note, ignorându-se o mulţime de alte activităţi şcolare. 
“Mi se pare o aberație să încurajezi astfel goana după note și să excluzi din competiția celor mai buni elevi pe cei care sunt olimpici naționali sau internaționali la una sau mai multe discipline, dar cu o medie de 9 la o disciplină, luată într-un an școlar și cu o medie generală de 9,98, să zicem, să nu poți participa la acest concurs. Mai era acolo un criteriu, săvârșirea unei fapte civice extraordinare, cum ar fi, de pildă, salvarea unei vieți umane, pentru care premiul urma a fi acordat fără alte condiții. Nu, onor ISJ a decis că media generală 10 este criteriul supreme”, scrie Daniel Botezatu pe Facebook.
Fostul inspector de până în 2012 crede că în acest fel nu mai contează olimpiadele și concursurile școlare și extrașcolare, voluntariatul, calitatea de membru în structuri decizionale pentru tineri, activitatea din cadrul Centrului de excelență, studii și articole publicate, calitatea deja dobândită de student al unei facultăți din străinătate.

O elevă primită de patru facultăţi străine nu corespunde criteriilor IŞJ

Daniel Botezatu dă şi un exemplu, pe Elena Guluţă, o elevă de-a sa, care a absolvit anul acesta Colegiul Naţional Mihai Eminescu Botosani şi care acum patru ani, ca absolventă a clasei a VIII-a, a primit premiul de Elev al anului 2010. Ea a fost acceptată ca studentă la patru prestigioase facultăți occidentale, dar nu are 10 media anilor de studii din liceu și nu poate participa la concurs.
“Ce imbecilitate! Dacă știam unde se ajungea cu acest premiu introdus de mine, în premieră națională, la ISJ Botoșani, îl înregistram la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) și nu-i mai lăsam pe unii din actualii stătători din inspectorat să-și bată joc de spiritul concursului. Propun să redenumim acest premiu, să- spunem ”Dork award”, Premiul tocilarului. Iar ISJ să fie mai deștept decât am fost eu și să înregistreze acest premiu la OSIM. Care este”, arată Daniel Botezatu.
Profesorul de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a introdus acest premiu în 2005, când era inspector școlar educativ, ca o apreciere a activității de patru ani de gimnaziu, respectiv de liceu.
CITEŞTE ŞI:
 Se caută ”Elevul Anului”: doritorii așteptați la Inspectoratul Școlar
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Elevii anului 2013 premiaţi de şefa învăţământului - FOTOGALERIE