Imaginea zilei: ”Motiv de sărbătoare, încheierea lucrărilor de reabilitare a teatrului”

O zi în care ar fi trebuit să sărbătorim revenirea la viață a celui mai important edificiu cultural.

 

”Motiv de sărbătoare, încheierea lucrărilor de reabilitare a teatrului”. Este comentariul care însoțește fotografia pe care Iulian A. ne-o transmite astăzi, 31 octombrie 2021.

 

Este ziua în care, conform informațiilor de pe panoul aflat încă în centrul orașului, ar fi trebuit să sărbătorim ”data finalizării proiectului”.

 

 

Reamintim că este vorba despre un Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020,  cu titlul ”Consolidarea și restaurarea Teatrului Mihai Eminescu Botoșani”.

 

Potrivit datelor oficiale, proiectul avea drept scop ”consolidarea, restaurarea, reabilitarea și amenajarea Teatrului „Mihai Eminescu”, în vederea impulsionării dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al municipiului Botoșani, implicit a Regiunii Nord – Est”.

 

Perioada de implementare a proiectului era de 94 luni, respectiv între data de 1 ianuarie 2014 și 31 octombrie 2021. Cu mențiunea că, pentru componenta de consolidare, perioada de implementare era de 36 de luni, respectiv 25 octombrie 2018 – 31 octombrie 2021.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store