Într-o zi de 2 august se stingea din viață unul dintre cei mai mari medici ai României, cel care a scris istorie în medicină, un om de o valoare morală rar întâlnită, un medic cu mâini de aur.
Gheorghe Chipail s-a născut pe 15 februarie 1905, în satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani. Tatăl său era preot în sat. Acolo a urmat școala primară, apoi a continuat studiile la Iași, la Liceul internat.
Este admis la Facultatea de Medicină din Iași, pe care a absolvit-o în 1930.
Peste 6 ani devenea medic secundar de chirurgie, iar în 1943 este numit profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din Iași.
(Gheorghe Chipail, 1905 - 1997)
După revenirea din refugiu, de la Alba Iulia, a Spitalului "Sfântul Spiridon", Gheorghe Chipail a reușit să deschidă, în toamna anului 1944, actuala Clinică a III-a Chirurgicală, clinică pe care a condus-o până în 1974, când s-a pensionat.
În 1950, Gheorghe Chipail a realizat prima operație pe cord din România. Patru ani mai târziu, în 1954, reușea și prima comisurotomie pe cord închis la Iași.
Un medic din Botoșani a fost martor la istorie. Este vorba despre medicul Olga Mandache, care își amintește cu emoție acea zi în care Grigore Chipail a operat pe cord un copil.
"În 1950 a realizat prima operație pe cord, la un copil. Eram în stagiu la Școala Sanitară, noi eram la etaj și priveam în sala de operație. Atunci nu am conștientizat (că asistă la un eveniment ce va intra în istoria medicinei, nota red.). A fost primul medic din țara noastră, el, venit dintr-un sat din Botoșani, care a făcut prima operație pe cord”,
Medicul Olga Mandache, din Botoșani
Despre Gheorghe Chipail, medicul Olga Mandache spune că era ”un om deosebit, un om dulce, plăcut, care inspira bunătate. Un om atât de modest!”.
Își pregătea personalul cu maximă seriozitate. Nu concepea ca un viitor medic să nu știe să facă o muncă din spital, indiferent cât de neînsemnată și s-ar fi părut.
”Pe Gheorghe Chipail l-am reîntâlnit în facultate. El ne cerea să facem tot, de la munca de infirmieră, asistentă și apoi medic. Ne spunea: să respectați, pentru că de la asistentă și de la infirmieră o să învățați meserie. Și a avut dreptate. (…) La examenul de stat a fost foarte plăcut. Se adresa tuturor cu "colega". După ce am dat examenul de stat m-a chemat în cabinet și mi-a propus să rămân în clinică",
dr. Olga Mandache, Botoșani
Cei care l-au cunoscut pe Profesor au fost adânc impresionați de profesionalismul dus la cote maxime, de bunătatea și modestia cu care își trata subalternii.
”Eram studenți la Pediatrie în anul III, urma să începem cursul de Chirurgie generală. Am intrat cu toții într-un hol mare. În dreapta era Clinica III Chirurgie. Nu știam unde este amfiteatrul. Unul dintre noi, mai îndrăzneț, văzând în ușă o persoană înaltă, slabă, în vârstă, cu o bonetă care ajungea aproape de sprâncene, cu niște mâini lungi ce păreau să ajungă la genunchi, cu halat îngălbenit, întreabă: Domnule portar, știți cumva unde este amfiteatrul? Ne-a arătat ușa, am intrat și așteptăm să înceapă cursul. Cu față zâmbitoare, Domnul portar ne-a predat cel mai frumos și riguros curs din facultate!”,
medicul Domnița Doina Andron
De la un alt medic, Richard Constantinescu, aflăm că profesorul Gheorghe Chipail a fost un "clinician desăvârşit, printre cei mai valoroşi profesori de chirurgie din Europa, formator de şcoală chirurgicală la Iaşi".
Medicul Gheorghe Chipail s-a stins din viață pe 2 august 1997, la Iași.
Tot medicul Richard Constantinescu redă o scenă emoționantă petrecută la înmormântarea lui Grigore Chipail, care avea loc la Biserica ”Sf. Spiridon” din Iași:
”Surprinzătoare şi emoţionantă a fost atunci o întâmplare la care am fost martor. Printre cei aflaţi în curtea Bisericii „Sf. Spiridon“ erau şi doi cerşetori mai în vârstă. „Mai ţii minte când m-a operat şi a venit după miezul nopţii la mine să vadă ce fac?“, spunea unul dintre ei. Se vedea că aceşti doi oameni, pe care de obicei îi batjocorim, erau mult mai afectaţi decât mulţi din cei prezenţi”.
Pe 6 decembrie 2013, în parcul comunei Durnești, județul Botoșani, a fost dezvelit bustul chirurgului Gheorghe Chipail realizat de sculptorul Marcel Mănăstireanu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: