Iftime se ia de Moruțan: Nu mai spune nimic ca mare fotbalist

Olimpiu Moruțan a fost criticat de Valeriu Iftime, fostul său patron de la FC Botoșani, toate acestea deoarece nu reușește să se impună în primul 11 al vicecampioanei României.

 

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani este unul dintre favoriții lui Gigi Becali, dar Valeriu Iftime nu a fost impresionat de evoluțiile mijlocașului în meciurile FCSB-ului, iar patronul lui FC Botoșani susține că aerul de la București l-a afectat pe Olimpiu Moruțan.

 

 „E un fotbalist bun, dacă joacă mai des, când nu are concurență, cred că a fost printre cei mai buni de pe teren. Are nevoie de jocuri, să joace. El e talentat, iar astfel de talente trebuie să crească într-un mod special, are ceva rar. El e jucător de număr 10 care trebuie dus gradual în cușca cu lei. A plecat de la noi. Când a ajuns la București, arșița soarelui, îl rupe. Are un an de zile de când nu mai spune nimic ca mare fotbalist”,

a spus Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, conform Pro X.

 

În vârstă de 21 de ani, Olimpiu Moruțan a jucat în sezonul 2019 – 2020 în 25 de meciuri, dintre care 4 în Cupa României, a dat două goluri și a oferit șase pase decisive. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro mai are contract cu vicecampioana României până în 2023, scrie Pro Sport

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store