Iftime: Lopes e în lista scurtă la FCSB

Patronul echipei FC Botoșani a mai propus doi jucători la FCSB, însă nu s-a oprit aici.

 

După ce a spus că Sebastian Mailat și Victor Dican s-ar potrivi în echipa patronată de Gigi Becali, Iftime s-a arătat convins că Enzo Lopez ar putea ajunge la liderul din SuperLigă.


Enzo Lopez (26 de ani) a ajuns la FC Botoșani în perioada de mercato a iernii și deja a jucat 13 meciuri pentru moldoveni, în care a marcat șase goluri și a oferit două pase decisive, informează digisport.ro.


În acest context, Valeriu Iftime a susținut că este convins că Lopez se află pe lista FCSB-ului, mai ales, pentru că Florinel Coman (26 de ani) și-a anunțat plecarea de la echipă și ofensiva roș-albaștrilor ar putea avea de suferit.
 

Valeriu Iftime, potrivit prosport.ro

”Sunt absolut convins că Lopes e în lista scurtă la FCSB. Acum nu e vorba cine pleacă și unde pleacă. Acum este vorba să ne salvăm de la retrogradare. Aseară (n.r. marți, cu Dinamo) a fost senzațional, poate cea mai mare bucurie din fotbalul botoșenean. Numai în cupele europene am văzut atâta frământare, atâta lume”


FC Botoșani a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în etapa a șasea din play-out, și a scăpat de locurile direct retrogradabile în Liga 2. Moldovenii au urcat pe poziția a șaptea în play-out, cu 22 de puncte.
 

(Foto: Profimedia)