Vremurile când formația din Șoseaua Ștefan cel Mare domina fotbalul din România sunt de mult trecute, „câinii roșii” fiind în prezent în situația de a-și propune să prindă barajul de menținere în Superliga.
Fostul acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, s-a declarat extrem de afectat de situația de astăzi, dar mai ales de unele declarații ironice care sunt lansate către tabăra alb-roșie din cauza situației din clasament. „Spartanul șef” a recunoscut, pentru ProSport, că una dintre aceste reacții l-a făcut chiar să îi dea lacrimile.
Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, nici nu concepe ca moldovenii să nu o învingă pe Dinamo, iar Cristi Borcea spune că a început să lăcrimeze când a auzit declarația finanțatorului codașei din Superliga.
Obișnuit cu înalta performanță, fostul finanțator din Șos. Ștefan cel Mare încă nu poate să facă pace cu ideea că roș-albii se luptă în partea inferioară a clasamentului.
„Când am auzit declarația lui Iftime, că trage obloanele dacă nu bate pe Dinamo, mi-au dat lacrimile. Ar trebui ca, în al 12-lea ceas, cei care conduc să se mai uite în arhivă, să vadă ce a fost Dinamo. Când eram pe locul 2, suporterii ne umpleau gardurile cu mesaje. Sper să aducă jucători, să facă transferuri și să salveze ce mai e de salvat. Cred că vor reuși, sper, îmi doresc asta”,
Cristi Borcea, fost acționar Dinamo București.
Patronul echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, nici nu se gândește ca jucătorii lui să nu o învingă pe Dinamo în meciul care va avea loc luni, de la ora 20:00, în etapa 20 din Superliga.
FOTO: Digisport