Finanţatorul roş-alb-albaştrilor era la finalul egalului cu CF Brăila mai supărat decît după orice altă înfrîngere din acest sezon. El era foarte dezamăgit nu atît de rezultat, cît de atitudinea jucătorilor şi de modul de desfăşurare a partidei.
„Nu este vorba de tristeţe, e vorba mai mult de ruşine. Am fost jalnici”, a afirmat Valeriu Iftime. Acesta a desfiinţat aproape jumătate de echipă. În opinia sa „putoarea de Tincu este un demn jucător de Divizia C”, „Ţigănaşu cred că s-a faultat la cap, avea un şut în creier”, „Acsinte a fost un fel de ienicer, a luat o sută de trînte singur, cînd pică jos zici că e tăiat cu laserul”, iar „Marius Matei, dacă mai spune că vrea Divizia A mă apucă atacul de cord”. În aceste condiţii singurul evidenţiat pozitiv a fost portarul Cherecheş. Spre desoebire de alte partide, cînd s-a măriginit să critice doar fotbaliştii, de această dată patronul de le Elsaco şi-a vărsat nervii şi pe antrenorul Cristi Popovici, despre care crede că a fost neinspirat deoarece nu a reuşit să schimbe ceva nici la pauză şi nici pînă la finalul partidei, deşi în opinia finanţatorului ar fi avut soluţii pe banca de rezerve, precum Straton sau Chiriac. „Dacă joci aşa în deplasare nu poţi să ai pretenţii la locul 4. Trebuie schimbată atitudinea în deplasare”, a concluzionat Valeriu Iftime. Etapa viitoare FC Botoşani întîlneşte acasă pe Dinamo II Bucureşti.