Iftime: „Dacă era un arbitru cu izmene, îi dădea două galbene și nu mai juca cu mine”

FC Botoșani și Rapid se vor întâlni în etapa a șasea din Liga 1, duminică, de la 21:30.

 

Invitat telefonic la PRO X, Valeriu Iftime a prefațat următoarea partidă a Botoșaniului, contra Rapidului. Până acum, cele două echipe sunt surprizele acestui campionat. După primele cinci etape, giuleștenii ocupă poziția a doua, cu 13 puncte, iar moldovenii, cu același punctaj, s-au instalat pe locul al treilea.

 

Valeriu Iftime, finanțatorul formației, este încrezător în forțele jucătorilor săi și consideră că Botoșani se poate impune în duelul cu echipa pregătită de Mihai Iosif.

 

 

„Dacă era un arbitru cu izmene îi dădea două galbene și nu mai juca cu mine”

 

„E un meci important pentru că jucăm cu Rapid. Noi pe 3 și ei pe 2 devine un meci cu alte conotații. Abia a început campionatul, nu e atât de important locul acum, important e să luăm puncte. Cred că Botoșani are puterea să câștige meciul acesta. Îmi e teamă de Rapid pentru că este o echipă orgolioasă din istorie. Cu doi-trei jucători cum este Săpunaru, căruia nu îi poți spune nimic. Doar: „Bună ziua, domnule Săpunaru, sunteți formidabil”. E adevărat, că dacă era un arbitru cu izmene îi dădea două galbene și nu mai juca cu mine”.

 

„Eu cred că de la jumătate în sus suntem net superiori Rapidului și multor echipe din România, în apărare suntem cam la fel. Un plus de experiență la ei cu Săpunaru și Dragoș Grigore. Îl avem acolo pe Șeroni care nu vine din

Valeriu Iftime la Ora Exactă în Sport, la PRO X.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store