Valeriu Iftime o amenință pe Dinamo, după ce FC Botoșani i-a scos sezonul trecut pe "câini" din lupta pentru play-off-ul Ligii 1.
Victoria cu 2-1, din februarie, din Ștefan cel Mare, a redus dramatic șansele dinamoviștilor de a prinde play-off-ul.
"Sper să îi dezumflu pe dinamoviști, să fie un nou început pentru ei după meciul cu noi. În meciul cu Dinamo iau trei goluri, dar dau patru. Nu trebuie să joci cu respect, cu cinci fundași centrali, joci care pe care, fotbalul se joacă pe atac (n.r. referitor la tactica lui Cosmin Contra din România - Spania).De motivația lui Dinamo mă tem, sunt în creștere, au obținut două victorii de moral, anul trecut i-am scos din lupta pentru play-off",
a declarat patronul lui FC Botoșani, la "Digi Sport Special".
Valeriu Iftime a comentat și atacul lui Gigi Becali la adresa selecționerului Cosmin Contra.
Iftime s-ar fi așteptat să îl vadă pe fundașul Andrei Chindriș titular la naționala de tineret în meciul din Danemarca (1-2).
"Chindriș are loc la Under 21 în orice moment, Mirel (n.r. selecționerul Mirel Rădoi) o să își dea seama. Va fi o soluție pentru naționala mare",
a mai spus Valeriu Iftime.
Patronul moldovenilor a comentat și atacul lui Gigi Becali la adresa selecționerului Cosmin Contra, pe tema neconvocării lui Florinel Coman.
"Ce spune Becali e un fel de...becalism. Florinel e un fotbalist bun însă, în zona lui, unde joacă, nu îl bate nimeni", a mai afirmat Iftime.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: