Scorul, dar mai ales evoluţia echipei l-au lăsat fără grai pe finanţatorul roş-alb-albaştrilor. El este de părere că echipa a făcut cel mai slab meci pe tere propriu din actualul campionat şi asta în principal din cauza modului în care au tratat partida.
„Am avut o zi proastă, nu pot să comentez. Aşa e în fotbal… nu pot să comentez, nu am ce comenta, a fost o zi proastă, în care am început slab şi am terminat le fel. Am crezut că vin trei puncte acasă dacă te uiţi la tabelă. Nu merge! Trebuie să tratezi fiecare meci ca o finală”, a declarat Valeriu Iftime. În opinia acestuia jucătorii ar fi privit partida asemenea celei din Cupa României, cu divizionara C Rapid Suceava, cînd au fost eliminaţi din competiţie, iar acest lucru a contat decisiv în remiza albă. „După minutul 20 am spus că e greu, deci i-am văzut cum au început şi am spus că, dacă nu schimbă ceva la pauză, jumătate din echipă, nu merge. Cred că ei au sentimentul că acasă e meciul cîştigat, nu-i cîştigat, oricare ar fi echipa şi dacă e una şi mai atentă ne şi bate”, a mai spus patronul de la Elsaco. Acesta a adăugat însă că şi marele echipe mai prind astfel de zi proaste, însă nu are speranţe că punctele pierdute sîmbătă cu Gloria Buzău se vor recupera etapa viitoare la Chiajna. De altfel, Iftime crede că vom termina turul pe locurile 6-7.