Iftime a explodat, scaunul lui Leo se clatină rău:  Va fi cutremur, mă dezbracă!

Liga 1 s-a transformat de ani buni într-un adevărat malaxor de antrenori, însă parcă niciodată patronii nu au fost atât de nerăbdători ca în acest sezon, scrie ProSport. Ieri, Marius Şumudică a fost al 31-lea tehnician demis, dar în această săptămână putem asista la o nouă schimbare la cârma unei echipe de primă ligă, anticipează publicația sportivă.

 

”Dacă nu batem Chiajna, de Paşte avem antrenor nou!”

Finanţatorul formaţiei FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, luni, că în cazul în care echipa sa nu va învinge Concordia Chiajna pe teren propriu îl va schimba din funcţie pe antrenorul Leo Grozavu.
"Chiar nu vreau să-l dau afară pe Leo Grozavu. Îmi este prieten şi ţin cont de munca depusă la Botoşani, de pasiunea lui, de devotamentul de care a dat dovadă. Dar altă modalitate de a crea şoc la echipă nu am. Dacă nu batem Chiajna, de Paşte avem antrenor nou! Nu se poate să nu baţi Chiajna. Nu vreau să sune ca un ultimatum. Că eu nu dau ultimatumuri, dar uitaţi-vă la public. Ce spun spectatorii? Eu ţin cont de părerea publicului. Dacă sunt împotriva vântului, mă dezbracă! Câtă clemenţă mai poate avea lumea?", a spus Valeriu Iftime.

”Dacă te bate Chiajna acasă, iese fum tare, va fi cutremur!"


Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că un eşec cu Concordia Chiajna va afecta puternic încrederea în echipă:
"Eu înţeleg că ne-a bătut Petrolul acasă. Hai şi la Astra… Cu Târgu Mureş… că a fost nu ştiu ce cu arbitrul… Că în nu ştiu care meci am avut ghinion. Dar cât să mai înţeleg? Eu vă spun, dacă luăm bătaie de la Chiajna, nivelul de încredere este sub pământ. Dacă te bate Chiajna acasă, iese fum tare, va fi cutremur!".
FC Botoşani nu a câştigat niciuna dintre cele şapte partide disputate în acest retur, în cadrul Ligii I şi ocupă poziţia a opta în clasament, cu 31 de puncte.
Meciul FC Botoşani - Concordia va avea loc, miercuri, de la ora 17.00, în etapa a XXV-a a Ligii I.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40525:Leo, după șapte meciuri fără victorie: Nu am de ce să mă simt amenințat ]]