Iftime a cerut parlamentarilor să-și plătească meniul la Balul Afaceriștilor Camerei de Comerț, politicienii au dat bir cu fugiții – GALERIE FOTO

Au trebuit să treacă XXV de ediții a Balului Oamenilor de Afaceri pentru ca la a XXVI – a, care a avut loc vineri seară la salon Luceafărul de la Popas Cucorăni, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani să introducă și parlamentarii în rândul oamenilor.

 

Al oamenilor care, dacă doresc să ia parte la eveniment, să își plătească meniul exact ca oricare alt invitat.


Inițiativa a aparținut chiar președintelui CCIA, care în discursul de deschidere a manifestării a făcut public că a cerut senatorilor și deputaților să își suporte din propriul buzunar consumația și nu din fondurile Camerei.


Anunțul său a stârnit zâmbete printre cei aproximativ 200 de participanți.


Aceasta și pentru că, după ce s-a impus o asemenea condiție de a intra la eveniment, un singur membru al Legislativului a acceptat să mai participe.


Este vorba de senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani alegându-se astfel cu aplauzele sălii.


400


de lei de persoană a trebuit să plătească fiecare invitat la Balul Oamenilor de Afaceri, sumă care parlamentarilor li s-a părut, se pare, exorbitantă. 

 
”Am invitat oficial pe toți parlamentarii de Botoșani. E adevărat că invitația – și vă rog să mă credeți că nu a fost făcută cu un substrat – am făcut o invitație în care fiecare parlamentar să-și plătească meniul. Repet, am făcut-o cu tot respectul, fără să jignesc pe cineva. Mulțumesc d-lui Șoptică, este singurul care a dat curs invitației noastre”,


Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.


Aceasta a adăugat că strategia efecutării invitațiilor în acest an a avut acceptul Colegiului de Conducere al CCIA și nu și-a ascuns dezamăgirea că de la eveniment lipsește ministrul încă în funcție al muncii.


”Aș fi vrut să-l văd și pe dl deputat Budăi, căruia voiam să-i mulțumesc în mod sincer pentru că am făcut câteva acțiuni împreună cu dumnealui, a fost super participativ și ne-a ajutat anul acesta. Așa că, dragi invitați, vă mulțumesc la cei care sunt de față, iar la cei care din pricini obiective nu au venit de asemenea le mulțumesc. Cei care au putut să vină și nu au venit, mă rog la Dumnezeu să fie sănătoși”,


Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.


Doar trei persoane au avut parte de gratuitate: prefectul, președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Botoșani. Numai Costică Macaleți a răspuns invitației.


La evenimentul de ieri seară a fost lansat Topul Județean al Firmelor 2019, fiind premiate companiile care au performat în 2018.


Atmosfera sobră a fost spartă de trupa de dans The Sky Dance Iași, a cărei fete au dansat atât pe ring, cât și printre invitați.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store