După ce Cornel Şfaiţer, şi-a anunţat, luni, retragerea din conducerea FC-ului ,ieşenii par a avea o anume satisfacţie, Ziarul de Iaşi prezentând situaţia echipei botoşănene sub titulatura „S-a spart gașca la Botoșani”.
Preşedintele de onoare al FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, şi-a anunţat, luni, retragerea din conducerea grupării botoşănene.
“Am analizat foarte bine ceea ce am făcut în fotbalul botoşănean de 21 de ani. Am luat decizia de a face pasul în spate în ceea ce înseamnă implicarea mea în fotbalul botoşănean. Nu am mai fost pe aceeaşi lungime de undă în ultimul an. Am avut divergenţe de opinie dar lucrurile au funcţionat. Am terminat bine sezonul, am fost în semifinalele cupei. Eu sunt un tip echilibrat şi aşa vreau să fiu. Subiectul ăsta rămâne închis. Am avut o şedinţă destul de lungă aseară. Eu mi-am exprimat dorinţa asta de miercuri după amiază. Am discutat bărbăteşte aseară. M-au înţeles. Vreau să rămân în relaţii bune, să ne putem privi. Eu îmi doresc ca lucrurile să funcţioneze mai bine, dar este nevoie de implicare”, a spus Şfaiţer într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o după ce a fost prezent la reunirea lotului şi a discutat cu jucătorii.
Motivul menţionat de Şfaiţer a fost reprezentat de unele divergenţe de opinii cu finanţatorul Valeriu Iftime.
Cornel Şfaiţer a subliniat că se numără printre puţinii conducători din fotbal care nu sunt certaţi cu nimeni.
“Am respectat pe toată lumea şi m-au respectat toţi. Cei care vor conduce clubul, să fie foarte inspiraţi la cei care vor veni şi vor îmbrăca tricoul FC Botoşani. Mi-aş dori să reuşească performanţe mai mari. Eu am făcut-o din plăcere, din pasiune. Am făcut o muncă executivă, am fost preşedinte ani la rând iar dacă vroiam eram preşedinte şi astăzi. în noiembrie 2015 am luat decizia că trebuie cineva care să fie implicat zi de zi. Eu am supervizat lucrurile, m-am ocupat de partea tehnică împreună cu Tony Heleşteanu. Am vrut să fim un model ca imagine”, a adăugat el.
A părăsit FC Botoşani şi directorul sportiv, fostul arbitru ieşean Anton Heleşteanu. Deşi se spune că a fost solicitat de Dinamo, Şfaiţer a precizat că nu va accepta oferta unui alt club.