Idee de edil: Iluminat public cu senzori, la Botoşani

 

Date fiind numeroasele reclamaţii ajunse la Primărie de la botoşăneni nemulţumiţi de ora la care se aprinde sau se stinge iluminatul public stradal, şefii municipalităţii caută soluţii pentru ca această problemă să fie rezolvată într-un mod cât mai puţin costisitor.
În primă fază, prin dispoziţie semnată de viceprimarul Cosmin Andrei a fost modificat programul orar de funcţionare a iluminatului pe spaţiul public. „Am dat astăzi dispoziţie pentru ca iluminatul public să fie aprins mai repede seara şi anume începând cu ora 20:45 şi va fi închis la 5:30 dimineaţa. Până acum era la 21:15 seara şi dimineaţa un pic mai devreme şi au fost unele nemulţumiri ale cetăţenilor vis a vis de acest aspect”, a declarat Cosmin Andrei.
Într-o a doua fază, edilul susţine că se gândeşte la varianta montării unor senzori pe cele aproximativ 30 de puncte de comandă din municipiu pentru ca acestea să nu mai fie activate manual. „Am în vedere şi o evaluare pentru automatizare astfel încât iluminatul public să pornească în funcţie de intensitate luminii de afară fără a mai fi nevoie de o programare orară care să trebuiască a fi modificată în funcţie de anotimp. Am cerut o evaluare de la cei care asigură mentenanţa sistemului de iluminat public ca să vedem cât ne costă astfel încât la fiecare punct iluminatul să pornească în funcţie de nevoi”, a mai spus viceprimarul. În cazul în care în urma evaluării se va dovedi că implementarea sistemului de pornire a iluminatului cu senzori este una car ar pune o presiunea financiară pe buget, conducerea Primăriei va renunţa la această idee.
CITEŞTE:
 Proiect de-a lui Flutur închis la Primărie cu laude şi glume de la liberali