Iarnă grasă pentru Conţac

 

Deşi încă nu s-a finalizat sezonul rece, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) şi-a dublat deja cheltuielile cu activitatea de iarnă faţă de perioada 2008-2009. Astfel, în intervalul 11 noiembrie 2009 – 31 ianuarie 2010 instituţia a acceptat spre decontare societăţii „Transporturi Auto” 1,82 milioane lei. deszapezire (2) (Medium)Aceasta în condiţiile în care în toată iarna trecută firmelor care au cîştigat deszăpzirea li s-a plătit doar aproximativ jumătate din această sumă. Reprezentanţii DJDP susţin că motivul principal al creşterii cheltuielilor îl constituie iarna foarte grea. Astfel, grosimea medie a stratului de zăpadă a fost dublă faţă de anul trecut, precipitaţiile la fel, iar ciclurile îngheţ-dezgheţ de cinci-şase ori mai multe decît anul trecut. „Într-adevăr, a fost o iarnă mai grea. Cînd oraşul arăta bine, iar străzile erau «la negru», noi aveam drumuri blocate în nordul judeţului”, a afirmat Romeo Caciuc, directorul general al DJDP. Potrivit acestuia, „Transporturi Auto” ar fi solicitat şi mai mulţi bani numai că în urma controalelor s-au respins de la decontare aproximativ 10% din orele pe care reprezentanţii societăţii susţineau că au acţionat. La suma acceptată spre plată se mai adaugă încă peste 600.000 de lei cheltuiţi de DJDP cu sare şi material antiderapant, ceea ce înseamnă că, însumat, s-au cheltuit deja 2,4 milioane de lei cu activitatea de iarnă.