Edilul de Săveni are deja planuri pentru clădirea care încă mai adăposteşte Unitatea de Asistenţă Medico-Socială. Primarul nu doreşte să o mai utilizeze în scopuri sociale, ci să o pună la dispoziţia unor instituţii.
Aceasta după inaugurarea noului imobil destinat UAMS şi construit prin Programul Operaţional Regional. Prima vizată este secţia orăşenească de poliţie, care acum funcţionează într-un spaţiu neadecvat. „Vrem să aducem instituţiile în această zonă. Sediul actulei secţii de poliţie este impropriu. Mutarea este o idee pe care am discutat-o deja cu dl.Şerbănoiu (inspectorul şef IPJ Botoşani – n.r.) şi s-a arătat încântat”, a menţionat primarul Relu Tîrzioru. Primăria Săveni investeşte şi în spitalul din localitate, spre care a direcţionat sponsorizări de peste 100.000 de euro de la Gerald Schweighofer, un cetăţean austriac. (S.B.)