Unui fost primar i s-a făcut rău când a auzit de pușcărie: Polițiștii l-au dus mai întâi la spital, apoi la Penitenciarul Botoșani

Medicul din spital i-a asigurat pe polițiști că bărbatul, care a fost primar, poate fi transportat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.

 

Este vorba despre fostul primar al comunei Vicovu de Jos, care a făcut o criză diabetică atunci când s-a trezit la poartă cu polițiștii care veniseră să-l ducă la pușcărie. Fostul primar nu știa de condamnare și a fost luat prin surprindere de soluție, scrie presa suceveană, astfel explicându-se criza diabetică pe care a suferit-o.

 

Miercuri  seara, în jurul orei 21.30, polițiștii din localitatea suceveană Gălănești au primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în aceeaşi zi de Judecătoria Rădăuţi, faţă de un bărbat de 52 de ani, din comuna Vicovu de Jos.

 

Bărbatul este condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, instigare la vătămare corporală, instigare la lovire sau alte violențe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

 

Bărbatul a fost identificat de poliţişti la domiciliu, acesta acuzând o stare de rău, motiv pentru care, a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru investigaţii de specialitate, urmând ca în cursul zilei de ieri, 11 martie 2020 să fie consultat de un medic de specialitate.

 

Astfel, în dimineața zilei de 11 martie 2020, inculpatul a fost examinat de medicul de specialitate și i s-a administrat tratament adecvat afecțiunilor de care suferă.

 

Totodată, medicul s-a pronunțat favorabil asupra faptului că, inculpatul poate fi transportat în continuare, fără a i se pune sănătatea în pericol.

 

Bărbatul a fost externat, fiind escortat de polițiști şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store