Și pensionarii amenință cu proteste, tot așteaptă o întâlnire cu ministrul Budăi

După profesori, judecători, medici, angajați din penitenciare și vârstnicii pregătesc proteste. Organizațiilor lor reprezentative amenință cu acțiuni de stradă din cauza reformei pensiilor și lipsei de colaborare cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

 

Acuză ”reforma pensiilor” la secret


Federaţiei Naţionale a Pensionarilor (FNP) a emis un comunicat în care arată că preşedinţii organizaţiilor teritoriale s-au reunit pe 6 iunie a.c, având în vedere refuzul de a fi informaţi cu privire la „Reforma pensiilor” şi despre noua lege a pensiilor din sistemul public, care le va afecta traiul.


”Și-au manifestat nemulţumirea pentru faptul că dl ministru Marius Budăi nu a onorat invitaţia de a participa la această reuniune (participarea la o reuniune a preşedinţilor unor importante organizaţii de pensionari ar fi fost o premieră pentru ministrul Marius Budăi)”,


Comunicat FNP.

 

Îl așteaptă din nou săptămâna viitoare


La ședință s-a cerut din nou ministrului Marius Budăi să se întâlnească cu reprezentanţii federaţiilor organizaţiilor pensionarilor civili, pe data de 16 iunie şi să prezinte proiectul noii legi a pensiilor, motivul elaborării acesteia  şi de ce nu se aplică Legea 127/2019, care a fost elaborată de specialiştii Casei Naţionale de Pensii Publice.


”În situaţia că dl ministru Marius Budăi nu va accepta această propunere, federaţiile şi organizaţiile de pensionari vor aplica formele de protest legale”,


Comunicat FNP.


FNP are 38 de organizații județene și este membră a Federației Europene a Pensionarilor.


FOTO: opiniatimisoarei.ro