Ultima dată când a nins mai sănătos a fost nevoie de vizita fulger a unui ministru iar prefectul de atunci era cât pe ce să nu mai fie prefect. Între timp, în teorie, autoritățile de la Botoșani și-au luat măsuri de siguranță în lupta cu potopul alb.
S-au identificat și zonele predispuse viscolului și anume Baisa - Brehuieşti, Dorohoi - Darabani, Drislea-Gorbăneşti, dar şi în Săveni şi Bucecea.
Aici vor fi montate parazăpezi.
Șefii de la Secția Drumuri Naționale susțin că intervin pe arterele care traversează județul cu:
• 3 utilaje multifuncționale de tip unimog
• 2 caterpilare cu cupă, plug și lamă
• 17 autofreze din care 10 noi
Utilajele vor staționa în cele cinci baze ale județului Botoșani : Baza Botoșani – Baza Dorohoi cu punct de sprijin Vf. Cîmpului – Baza Darabani – Baza Manoleasa cu punct de sprijin Săveni – Baza Ștefănești
În cazul utilajelor închiriate, SDN dispune de un număr de 45 din care 34 permanente și 11 la cerere.
Utilajele permanente vor staționa 24 din 24 în cele cinci baze ale județului.
”Dintre cele permanente avem 5 utilaje de tip unimog, 5 utilaje multifuncționale cu lanț sau plug și turbogreză, 23 de ATV-uri, mașini de mare capacitate și pluguri, 6 încărcătoare. Dintre cele la cerere avem 3 caterpilare, 2 tractoare de mare capacitate, 3 stații de producere a soluției de clorură de calciu, un remorcher cu trailer dacă va fi nevoie să deplasăm anumite utilaje dacă vor fi situații deosebite și o automacara”
Vasile Gherase, șef serviciu SDN Botoșani