Anchetă dificilă la Botoșani în cazul Mariei, adolescenta înjunghiată mortal, în plină stradă, de un tânăr de 20 de ani, chiar în ajunul Anului Nou.
Suspectul este arestat, dar investigatorii nu au reușit să afle de la el mobilul crimei. Tânărul și victima de 14 ani au crescut în același centru de plasament, dar el plecase de acolo, la împlinirea majoratului. De atunci, nu s-au mai văzut.
Crima s-a petrecut în toiul zilei, pe o stradă din localitatea Trușești. Maria, fata de 14 ani, își ducea fratele de 9 ani la colindat, când s-a întâlnit cu cel care avea să îi pună capăt zilelor.
"După ce a consumat băuturi undeva la o cârciumă, îi spune: Dar treceți pe lângă mine fără să mă urați? Au urat. I-a dat 50 de lei, banii s-au găsit lângă fetiță, jos. O floare de fetiță, el a scos un cuțit și îi spune: Maria, vezi? Ăsta e pentru tine",
Petru Ailenei, primar Trușești
Prim-procurorul Valeriu Chihaia a precizat, potrivit ProTV, că nici până în acest moment nu a fost stabilit mobilul faptei.
"Aparent fără un motiv, nici la acest moment mobilul faptei nu a fost stabilit cu certitudine. Inculpatul a dezlănțuit practic un atac asupra acesteia, înjunghiind-o de foarte multe ori, nemaifiind posibilă intervenția celor care se aflau în apropiere",
Valeriu Chihaia, prim-procuror parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
Adolescenta a murit pe loc din cauza rănilor suferite. Suspectul a fost prins de polițiști la scurt timp, într-o gară.
Nu a reușit să explice motivele agresiunii, așa că procurorul de caz a cerut să fie supus unei expertize psihiatrice. O cunoștea pe fată, pentru că amândoi au crescut în același centru de plasament.
Despre Maria, toţi au numai cuvinte bune.
"Un copil bun, cuminte, nu a făcut niciodată probleme. Avea grijă de frățiorul ei mai mic, frate cu care a mers cu uratul. Cel mic suferă, el a fost martor. Trauma lui trebuie depășită. Încercăm să îl ajutăm",
Doina Nacu, director DGASPC Botoșani
Când a devenit major, suspectul a plecat la muncă în străinătate. Maria avea pe atunci doar 12 ani. Este puțin probabil să fi avut o relație, spun anchetatorii. Tânărul este acum arestat preventiv, pentru omor calificat, încheie sursa citată.