Botoșănean băgat după gratii de polițiști după ce și-a incendiat propria soție

Femeia a avut nevoie de 55 de zile de îngrijiri medicale.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat, de 52 de ani, din comuna Stăuceni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Botoșani.

 

Acesta a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sub forma violenței în familie, constând în aceea că, a aruncat asupra soției sale o substanță inflamabilă, apoi a incendiat-o, provocându-i arsuri și leziuni care au necesitat aproximativ 55 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol.

 

Bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării. 

 

(Fot: depositphotos)