La final, părinții au plecat cum au venit, adică îngrijorați de viitorul copiilor lor, iar șefa educației botoșănene cu același gând de a-și duce la bun sfârșit intenția de a desființa unitatea educațională care a devenit a doua casă pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.
”
Am mediat cumva conflictul pentru că ieri cu inspectorii trimiși de d-na Huncă n-am putut discuta, au înțeles altceva, că trebuie să vină cu presiuni de cu totul altă natură. Important era pentru ei cine a transmis mesajul. Acum încercăm să găsim soluții comune, cred că Inspectoratul are în mână situația materială și trebuie să găsim soluții, împreună cu Primăria, cu părinții, trebuie luate în calcul toate situațiile și cele speciale, ale copiilor cu CES și ceilalți copii tipici”, a spus
Dan Pălimaru, tatăl unui băiețel cu Sindrom Down.
Mihaela Huncă a confirmat public faptul că dorește mutarea celor două clase la Școala nr. 13 unde neoficial nu ar exista populație școlară și nu s-ar face planul de școlarizare.
”Cele două clase, mă refer la clasa pregătitoare și clasa a V-a, vor funcționa la Școala 13 și copiii nu vor fi împărțiți în alte clase. Asta este soluția, o soluție care de altfel o dăm din timp. La clasa a V-a nu putem lua cadrele didactice, pentru că rămân cu ceilalți elevi. Școala 16 va funcționa fără cele două clase. Legislativ, conform normativelor și neîncadrării în buget trebuie să luăm anumite măsuri și astea au fost luate la mai multe unități de învățământ din județ. Și la Școala 13 avem psiholog, avem logoped și din câte știu la învățământul primar există șapte copii cu CES. Deci în toate școlile de masă se pot înscrie copii cu CES”, a declarat și
Mihaela Huncă.
A participat la discuții și viceprimarul Cosmin Andrei care însă pare că a rămas cu o impresie greșită după întâlnire întrucât în opinia sa, părinții au plecat mulțumiți.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut am ajuns la o concluzie, consider acest conflict rezolvat, astfel încât colectivul de la Școala 16 va fi preluat în aceeași formă la Școala nr. 13, completarea cu numărul de elevi se va face într-o măsură foarte mică astfel încât să fie păstrate toate condițiile care sunt acum întrunite la Școala nr. 16. Părinții au fost mulțumiți și au agreat această idee, le-am transmis toată deschiderea mea pentru a ne implica și pe parcursul anului școlar în rezolvarea problemelor tehnice și punctuale care intervin”, a declarat și
Cosmin Andrei.
Cum acest demers nu a fost rezolvat pe plan local, reprezentanții părinților spun că sunt deciși să înainteze memorii și către alte foruri, inclusiv de la București, cum ar fi Ministerul Educației Naționale sau Guvernul României.
(G.E.)
CITEȘTE ȘI:
Ambițiile ”Supremei” duse până la primar : se caută bani pentru a nu fi distrusă o școală: GALERIE FOTO & VIDEO