Huncă năpădită de amintiri sindicale la alegerile LSI

 

A luat cuvântul pentru a se adresa membrilor din cadrul Ligii Sindicatelor din Învăţământ şi inspectorul şcolar general, Mihaela Huncă cea care a deschis de altfel seria discursurilor, chiar înainte şi de prefectul Costică Macaleţi.

Ea a adresat gândurile bune pentru cadrele didactice de la Botoşani pe care le-a asigurat de sprijinul necondiţionat al instituţiei pe care o conduce.
„Am venit cu mult drag pentru a vă transmite salutul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi pentru a vă asigura de tot sprijinul nostru pentru că suntem toţi cadre didactice şi luptăm pentru o calitate în învăţământul botoşănean şi pentru o apreciere a activităţii pe care o desfăşurăm. Aceasta apreciere va trebui să vină mai întâi din partea noastră şi apoi să putem să o cerem de la ceilalţi, de la societate. Suntem mereu alături de dv. şi încercăm să pregătim cadrul didactic ideal din toate punctele de vedere. Vrem să avem o motivaţie mai puternică dar o putem obţine numai prin dialog şi unitate", a declarat inspectorul şcolar general, Mihaela Huncă.
[[banner]]
De asemenea, şefa educaţiei botoşănene a avut un moment de nostalgie de pe vremea când se afla metaforic vorbind de cealaltă parte a baricadei, adică în lumea sindicală.
Când l-am văzut pe dl. Constantinescu mi-am adu aminte că în anii 90 cred că vă aduceţi aminte dl. Constantinescu, eram şi eu printre dv. eram preşedintă a organizaţiei sindicale de la Liceul cu Program Sportiv şi era o activitate foarte fructuoasă în acea vreme. Asta nu înseamnă cu acum activitatea nu este fructuoasă. Ne-am bazat pe dialog şi comunicare pentru că este în interesul tuturor să ne unim forţele astfel ca dascălul să-şi găsească locul cuvenit în societate”, a mai spus Mihaela Huncă.
Discursul Mihaelei Huncă a fost răsplătit cu aplauze din partea celor prezenţi. (G.E.)
CITEŞTE:
 ACUM: Alegeri la LSI cu prefect şi senator PSD din capitală - FOTOGALERIE