Humelnicu este noul preşedinte al PDL Botoşani

 

Ceea ce Botoşăneanul.ro a anticipat în mai multe rînduri s-a întîmplat. De luni seară Daniel Humelnicu este practic preşedinte al organizaţiei judeţene PDL.

Primarul municipiului Botoşani, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari, primari şi consilieri judeţeni s-au întîlnit cu şefi din conducerea centrală, printre care Adriean Videanu, prim-vicepreşedinte PDL, Gheorghe Falcă, secretar executiv şi George Scripacaru, vicepreşedinte şi de comun acord s-a hotărît numirea senatorului, cu titlu de interimar, în funcţia de şef al filialei. Potrivit unui participant la dsicuţii, s-ar fi insistat pe lîngă liderul demisionar Cătălin Flutur să rămînă pe post. „Eu mi-am dat demisia, numiţi pe altcineva”, a cerut însă acesta. Pe de altă parte, el i-a informat pe toţi cei prezenţi că va candida din nou pentru preşedinţia filialei, la alegerile care urmează să aibă loc.

Comitet de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor

De altfel, atunci cînd s-a adresat democrat-liberailor botoşăneni întrebarea dacă vreunul va candida la preşedinţia organizaţiei, el a fost singurul care a dat un răspuns pozitiv. În cadrul aceleiaşi întruniri s-a decsi formarea unui Comitet de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor din care vor face parte parlamentarii, preşedintele Consiliului Judeţean, primarii şi reprzentanţi ai organizaţiilor de femei şi tineret. Totuşi, decizia de luni urmează să fie supusă votului Biroului Permanent Naţional.