Biserica ”Ziua Crucii” din incinta Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe de la Botoșani și-a sărbătorit luni, 14 septembrie 2015, hramul.
Au luat parte la slujbă credincioși de toate vârstele și au fost așteptați la ieșire din lăcașul de cult cu sarmale calde, colaci și pahare cu suc. Cu toate că un astfel de eveniment religios la care se oferă o masă caldă, adună o mulțime de suflete, astăzi, în preajma Bisericii ”Ziua Crucii” doar câțiva oameni așteptau să vină momentul în care vor primi farfurioara cu mâncare. De altfel, printre cei prezenți s-au numărat și trei copii care, însoțiți de bunici, au venit să ia parte la slujbă. Cu hainele noi de școală și cu ghiozdanele în spate, micuții s-au rugat la cel de Sus să le meargă bine în noul an și au stat la rând pentru a primi o gustare.
Botoșănenii au sărbătorit luni Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, care aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. De asemenea, 14 septembrie este considerată data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]