Hram cu Moaşte Sfinte la Biserica Izvorul Tămăduirii - FOTOGALERIE

 

Zeci de botoşăneni s-au adunat vineri dimineaţăla Biserica Izvorul Tămăduirii din Parcul Tineretului pentru a se închina la moaştele Sfintei Anastasia Romana. Lăcaşul de cult s-a dovedit a fi neîncăpător pentru oamenii care au venit la slujba oficiată cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii, când este şi hramul lăcaşului de cult.

Moaştele Sfintei Anastasia venerate până luni

Aceasta şi pentru că a fost adusă racla cu părţi din moaştele Sfintei Anastasia Romana încă din seara zilei trecute. Racla a fost întâmpinată de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Lucian Leonte şi de credincioşi care au dorit să fie primii ce se închină la sfintele oseminte. La faţa locului erau prezente, de asemenea şi două echipaje, unul de pompieri şi altul de jandarmi, care au venit pentru a asigura ordinea şi a interveni în cazul în care ar fi fost nevoie. Sfintele oseminte au fost aduse cu prilejul hramului Bisericii „Izvorul Tămăduirii” şi vor rămâne la dispoziţia credincioşilor care doresc să se închine, până luni la orele 8.00.

Praznic închinat Maicii Domnului

În fiecare an Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii în prima vineri de după Paşti. Conform crestinortodox.ro, cste un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului când a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon a căutat un izvor, dar nu l-a găsit.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi". Leon va face ascultare şi astfel va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. îi va spăla faţa şi orbul va începe să vadă.
După ce a ajuns împărat, Leon a construit lânga acel izvor o biserică, iar mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acel izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare, care a fost distrusă de turci în 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Moaştele Sfantului Pantelimon întâmpinate de feţe bisericeşti - FOTOGALERIE