Horaţiu Ioan Laşcu s-a născut la data de 8 mai 1964. A studiat la şcoala primară din satul Stînceşti, judeţul Botoşani, gimnaziul la Liceul Mihai Eminescu din Botoşani. Copilăria i-a fost marcata de bunicul sau, eminescologul I.D. Marin. A urmat cursurile Liceului Pedagogic Botoşani în perioada 1980-1982, pe iar ultimele clase le-a absolvit la Liceul Mihai Eminescu din Iaşi, în 1984. In acelaşi an a devenit studentul Facultăţii de Filologie (secţia română - franceză) a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o după patru ani. După terminarea facultăţii a fost profesor la Şcoala generală Todireni, judeţul Botoşani, iar din 1990 redactor la Gazeta de Botoşani, profesor la Liceul de Arta din Botoşani în anul 1991, pentru scurt timp, a urmat o perioadă de boemă până în 1994, când a fost angajat ca referent la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Botoşani, unde a lucrat până în octombrie 1997, când s-a stins din viaţă (23 octombrie 1997).

A debutat în revista Amfitrion din Botoşani în 1980. Au urmat colaborări la revistele studenţeşti din Iaşi, precum şi la Convorbiri literare şi Cronica. A fost redactor al revistei Hyperion – Caiete botoşănene în perioada 1991-1997 şi la revista Agora a tinerilor poeţi botoşăneni, în perioada 1992 -1994. A publicat poezii, proză, articole şi eseuri în revistele literare din România şi Republica Moldova. 130 A publicat cărţile: Înălţarea, Ed. Padal-Elcom, 1995 (antum) – Premiul Filialei Iaşi a USR, 1996; Lacrima neagră, Ed. Axa, 1998, Cartea învierii, Ed. Axa, 2004 (postume), Poezii (ediţie definitivă), Editura Axa, 2005 si 2012, N-am fost niciodată al vostru (antologie), Editura Junimea, 2017. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

HIL poetul

I se spunea HIL. Răscolea nu doar străzile orașului, ci și nerosturile lumii acesteia, față de care manifesta o inocență aparte. A fost un boem, spun cei care l-au cunoscut. Horațiu a fost mai presus de toate un poet în structura cea mai adâncă a ființei sale. Atât de poet cât să ne aparțină și nouă, fiecăruia.

Horațiu a devenit nume de poezie, de viață, de boemie, de răzvrătire amară.

"Faceţi ce vreţi", ne-a spus înainte de plecare. "N-am fost pe de-a-ntregul al meu/ n-am fost/ niciodată al vostru".

În amintirea colegilor de liceu: ”Se întorcea să-l vedem, avea să fie prima și ultima dată”

Horațiu trăiește și prin amintirile celor care l-au cunoscut. Prea puțini povestesc, însă, despre adolescentul timid, dar totuși temerar în cuvânt, despre trăirile înalte amestecate printre sfiiciunile pământești.

Lăcrămioara Petrescu, fostă colegă a lui Horațiu Ioan Lașcu la Liceul ”Mihai Eminescu” din Iași, ne oferă, de aceea, un dar de neprețuit.

Iată mărturia emoționantă a fostei colege de liceu:

”Astăzi, 8 mai, ar fi fost ziua lui Horațiu, dacă ar fi fost el încă 24 de ani pe pămînt, cîți au trecut de la moartea lui. Poetul pururea tînăr Horațiu-Ioan Lașcu, prietenul nostru iubit, care ne-a topit inimile,  o dată cu a lui. Colegi de clasa în ultimii ani de liceu, de facultate, despărțiți de toate drumurile, el rămas pe al lui, de aer, în casa părintească din preajma Ipoteștilor.  În poeziile lui, un chip care-l tulbura se va fi opus nostalgiei lui iremediabile, presentimentului morții apropiate, privite cu seninătate. Era fericit, fiindcă avea iubirea în el, cum o au, în genere, poeții: slăbiciunea clipei întrezărite, pierdute, himera poetica a unui Chevalier de Saint-Amant, cum se intitula singur, în vorba înceată ca orice șoaptă și în rîsul neobosit, autopersiflant sau, cum nu voiai să-l vezi, rîsul serios de tristețe.

Ne asemănam întrucîtva și el și-a dat seama mai bine. Ultima dată a trecut prin Iași (se retrăsese la Botoșani) și a venit  să mă vadă, la Universitate. Cu barba pînă la brîu, cu părul lung de călugăr, era altcineva, dar a fost de-ajuns rîsul lui: “Lăcră”, a fost de ajuns să-l recunosc, cum l-a recunoscut, după voce, și scumpa noastră doamnă Volintiru, secretara-șefă a Filologiei, care ne știa pe toți, parcă de cînd ne născuserăm. Horațiu se întorcea să-l vedem, avea să fie prima și ultima dată. În brațele de lumină ale amintirii e, însă, păzit. Cum e Pacea sa eternă”.

Poezii de Horațiu Ioan Lașcu:

***

faceți ce vreți eu sunt
senina tăcere a apei nimeni
nu-mi poate lua nimic
nici tinerețea nici moartea
între talaz și stele fixe
aici sunt negociez cu
întunericul și întind
capcane iluziei vă privesc
nimic nu-mi puteți lua
moartea mai ales superbă în rest
faceți ce vreți
n-am fost pe de-a-ntregul
al meu n-am fost
niciodată al vostru

numai de bine

despre poeți – mai puțin în ziua de azi
(absolvenții triști ai iluziei despre care se vorbește cu pioșenie
la ora când se-nchid cimitirele)
numai atât cât să poți afla ceva compromițător
numai atât cât să te poți îndrăgosti de o legendă sau

să înveți disprețul suveran („O, râsul satisfăcut al proștilor!”)
numai atât cât în oglindă să-ți
batjocorești chipul cu o imagine
bat clopotele aici în singurătatea morții
mi-e a pelin și a sunete deșucheate
de aceste pământuri târzii peste care noaptea fluieră
                                                                                 a pagubă

mai e puțin și va bate o altă înviere a simțurilor
(lămurește-ți unghiul adult al nașterii tale!)

în rest numai de bine

(Foto manuscrise: Facebook / Liliana Petrescu)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: