HI-Q, Rustic şi concurs de miss la Flămânzi

 

Ampla acţiune din cadrul sărbătorii Zilelor Oraşului din Flămânzi se va termina luni, 15 august 2011, cu o serie de acţiuni sportive organizate pe timpul zilei şi un concert la care şi-au anunţat participarea trupe de renume din ţară, care va fi desfăşurat în seara zilei de luni.
Astfel, cetăţenii din Flămânzi se vor delecta cu acordurile hiturilor trupei HI-Q sau Rustic sau le vor putea admira pe cele mai frumoase fete pe care le are urbea, în cadrul unui concurs de frumuseţe organizat de autorităţile locale. „Astăzi este ultima zi, după cum aţi văzut am sfinţit baza sportivă, are loc meciul între FC Flămânzi şi FC Botoşani, continuăm cu cros pe strada 1907 pe categorii de vârste şi sex şi după aceea în poiana unde a avut loc festivalul folcloric, vom continua cu Miss Flămânzi şi în final avem trei trupe Aliona, Rustic şi HI-Q”, a declarat Constantin Pitorac primarul comunei Flămânzi. În cadrul primei zile a acestei sărbători au fost organizate o serie de simpozioane cu larga participare a şase profesori universitari fiind lansate două cărţi, în timp ce, cea de-a doua a fost dedicată folclorului.