Haos în aplicarea legii unice de salarizare

 


Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, care au avut obligativitatea de a verifica modul de aplicare a legii unice de salarizare în cazul instituţiilor publice locale din judeţ, din 214 ordonatori de credite, doar 39 au primit aviz favorabil din partea agenţiei. Cei mai mulţi dintre angajatori nu au înţeles modul de aplicare al acestui act normativ, drept pentru care comisia din cadrul AJPS, le-au transmis notificările aferente urmînd ca în termen de 5 zile să remedieze deficienţele. „Principalele neconformităţi au fost referitoare la lipsa documentelor care să fie bază legală pentru acordarea unor sporuri, asta a fost în primul rînd, sau acordarea de sporuri care depăşesc limita de 30% stabilite prin legea 330 a personalului bugetar şi mai sunt o serie de sporuri care ar fi trebuit să intre în acel cuantum de 30 de procente prevăzut de această lege dar care sunt prinse tocmai pentru că exced cadrului de 30%, sunt prinse la sume compensatorii”, a declarat Sebastian Tocariu, de la AJPS.
Aceste rezultate au fost aduse la cunoştinţa prefectului Cristian Roman, în decursul dimineţii de luni, 15 martie, în cadrul unei şedinţe la care au fost convocaţi reprezentanţii Agenţiei de Prestaţii Sociale la cererea sindicaliştilor. Preşedintele Cartel Alfa a înaintat o solicitare Instituţiei Prefectului pe data de 12 martie 2010, prin care a dorit ca AJPS să transmită rezultatele verificării modului de aplicare a legii unitare de salarizare şi sindicatelor de la nivelul instituţiilor publice. „Am solicitat acest lucru în principal în cazul acelor instituţii unde presiunea este extrem de mare şi trebuie să fie dezamorsate aceste situaţii, cum ar fi cazul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi unde colaborarea cu angajatorul lasă de dorit”, a declarat Marius Oroşanu, preşedintele Cartel Alfa.
În consecinţă, prefectul Cristian Roman a decis ca, Agenţia de Prestaţii Sociale să prezinte săptămînal un raport privind rezultatele verificării modului de calculare a salariilor bugetare, în vederea echilibrării acestei situaţii. ”Eu o să vă solicit ca săptămînal să îmi prezentaţi lunea un raport în acest sens, există cadru legal să vă solicit acest lucru, în vederea verificării dacă legea este respectată corect la nivelul judeţului, eu am desemnat pe unul dintre subprefecţi, pe Daniel Moruzi care să urmărească îndeaproape modul de aplicare a legii unice de salarizare şi în acest fel vom putea efectua şi controlul”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.