Haos generalizat cu "dieta de personal" la instituţiile publice

 

Bâlbâieli și nedumerire la instituţiile publice deconcentrate unde salariaţii sunt nevoiţi să lucreze cu securea deasupra capului, iar semnalele privind adoptarea unor acte normative la nivel central nu îşi au corespondent şi în teritoriu. Cel puţin cinci instituţii de la Botoşani ar urma să opereze disponibilizări în urma unor hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa din această săptămână, însă în cazul nici uneia dintre acestea nu este clar cum anume vor fi aplicate prevederile legislative.
restructurari institutii Botosani

De la ITM și Construcții, la Sănătatea Publică și Gospodărirea Apelor, toată lumea ar trebui să facă disponibilizări

Un prim pas în reorganizarea unor instituţii din sfera serviciilor publice s-a dorit a fi făcut în sistem piramidal, de sus în jos, adică de la ministere la unităţile din teritoriu prin adoptarea de către Executiv a deja celebrei ordonanţe 77 care face referire la desfiinţarea posturilor vacante şi o reducere de personal în procent de 4%. Ulterior, Inspectoratul in Constructii Botosani  în şedinţa de miercuri, 24 iulie 2013, Guvernul a adoptat mai multe normative prin care vor intra într-un proces de reorganizare şi vor duce la îndeplinire prevederile ordonanţei mai multe structuri cum ar fi, pe plan local, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS), Serviciul Gospodărire a Apelor Județean (SGAJ), Direcţia de Sănătate Publică (DSP) sau Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), punct de lucru Botoşani.
Adoptarea respectivelor hotărâri de Guvern nu au deocamdată nici un efect în cazul instituţiilor din teritoriu dat fiind faptul că, directorii acestora încă nu cunosc cu exactitate modalitatea în care vor fi operate disponibilizările, dacă va fi impus procentul de 4% şi în rândul acestora, pe lângă ministere şi de asemenea dacă ar urma să dispară din organigrame pe lângă posturile vacante şi cele vacante, dar care sunt unice.

Restructurarea şi-a luat concediu la DSP

La Direcţia de Sănătate Publică, de exemplu, una dintre unităţile a cărei angajaţi DSP Botosani „transpiră” încă din primăvară, când s-a lansat primul zvon cu desfiinţarea şi trecerea în subordinea Consiliului Judeţean, întrebările au rămas fără răspuns şi în prezent. Cert este faptul că, instituţia a transmis către Ministerul Sănătăţii o propunere prin care să fie duse la îndeplinire prevederile ordonanţei 77, însă în lipsa directorului Silvana Tudorache, aflată în concediu de odihnă, aceasta nu a putut fi făcută publică. Adjuncţii rămaşi la serviciu au refuzat orice dialog menţionând că nu au informaţii nici despre numărul total de salariaţi ai instituţiei nici despre cel al posturilor vacante care ar urma să fie desfiinţate.

Probleme inclusiv cu un post de director

Aceleaşi semne de întrebare persistă şi în rândul angajaţilor din ITM sau AJPIS cu privire la finalitatea procesului de reorganizare însă, cel puţin în cazul acestor două unităţi este clară situaţia posturilor vacante şi a celor ocupate. „Inspectoratul ITM Botosani Teritorial de Muncă are în organigramă un număr de 45 de posturi din care trei sunt vacante şi care ar urma să fie desfiinţate conform Ordonanţei nr. 77. În ceea ce priveşte 4% din posturile ocupate, totul este la nivel de minister, nu este venit nimic în acest sens, la momentul în care vom primi clarificări, vom comunica”, se arată şi într-un comunicat transmis redacţiei de ITM Botoşani.
De aceeaşi ceaţă se lovesc şi angajaţii de la Agenţia de Prestaţii Sociale de la Botoşani unde situaţia se complică dat fiind faptul că funcţia de director executiv este suspendată prin plecarea lui Sebastian Tocariu la Instituţia Prefectului, iar persoana care a preluat frâiele instituţiei cu titlu de interimat are de asemenea postul anterior suspendat. „Avem un număr de 29 de posturi din care două sunt vacante, acum vom vedea ce precizări primim de la nivel central”, a declarat Rodica Creţu, directorul executiv interimar al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.

Structuri cu pumn regional în gură

Trei dintre instituţiile care ar urma să-şi trimită sau nu o parte dintre salariaţi în şomaj fac parte din seria celor care şi-au pierdut calitatea juridică şi a căror Garda Financiara Botosani conducători au „interzis” în a oferi relaţii presei. În această categorie se încadrează Sistemul de Gospodărire a Apelor, unde Mihai Aroşoaie a ridicat din umeri şi a replicat franc: „Nu am voie să vorbesc, mi s-a interzis, luaţi legătura cu Iaşiul”. O a doua este Inspectoratul de Stat în Construcţie unde proaspăt directorul Mihai Platon este de asemenea legat la gură cu căluş pentru jurnalişti.
Acelaşi este şi cazul Gărzii Financiare, care spre deosebire de primele două este propusă spre desfiinţare şi a cărei salariaţi încă nu prea ştiu ce anume le rezervă viitorul. În cazul de faţă, potrivit ultimelor zvonuri, comisarii ar putea fi ulterior încadraţi în  Direcţia Antifraudă, aflată încă în faşă, fie prin examen pentru persoanele aflate în prezent în sistem, fie prin concursuri de recrutare pentru cei nou intraţi.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ŞI:
Disponibilizări anunţate din nou pentru Direcţia de Sănătate Publică
 E sigur 100%! Garda şi Vama se desfiinţează la Botoşani