Habitat face apel la voluntari să se alăture la ridicarea caselor din Dorohoi

 

Reprezentanţii organizaţiei Habitat for Humanity au lansat un apel pentru voluntariat tuturor celor care doresc să se alăture acţiunii de ridicare şi reabilitare a caselor sinistraţilor din Dorohoi. Şi asta întrucît sezonul rece se  apropie cu paşi repezi, iar scopul acestei acţiuni este ca locuinţele oamenilor afectaţi de inundaţii să fie finalizare pînă la sărbătorile de iarnă.
Iarna se apropie iar familiile sinistrate care locuiesc în containere, corturi sau în camere supraaglomerate au nevoie de un cămin călduros. Şantierul Habitat din Dorohoi, Botoşani este deschis, iar cu ajutorul a peste 200 de oameni din toată ţara care au venit până acum la voluntariat, am început construcţia şi renovarea a peste 80 de locuinţe.  Acum avem nevoie de sprijinul tău ca să putem finaliza construcţiile până de Crăciun, astfel încât bătrânii, copiii, toţi cei rămaşi fără adăpost în urma inundaţiilor din această vară să-şi poată relua cursul firesc al vieţii. Dacă ai mai voluntariat alături de Habitat şi vrei să revii în şantier sau nu ai mai fost pe şantierele noastre dar vrei să întinzi concret o mână de ajutor, te aşteptăm alături de noi, să punem umăr la umăr şi să ridicăm cât mai multe case. Nu contează că nu ai experienţă în construcţii, noi suntem alături de tine să construim împreună. Înscrie-te la voluntariat individual sau cu echipa din cadrul companiei/organizaţiei/instituţiei tale », se arată în comunicatul remis.

Sinistraţii muncesc cot la cot cu voluntarii
Potrivit coordonatorului acţiunii de voluntariat la ridicarea şi reconstrucţia caselor au participat şi sinistraţii din Dorohoi, care, în limita puterilor au muncit cot la cot cu ceilalţi voluntari. De altfel, participarea acestora la lucrări face parte din contractul încheiat cu fundaţia Habitat for Humanity. « Au venit oamenii să dea o mînă de ajutor, ei oricum trebuie să presteze un număr de 100 de ore pe şantier, conform contractului încheiat. Unii chiar şi de 80 de ani au lucrat cu noi, alţii ne-au  adus un ceai cald sau un biscuite, fiecare în limita puterilor. Am avut voluntari şi elevi de la liceul Regina Maria din Dorohoi, care au făcut şi practică şi voluntariat dar şi angajaţi de la alte organizaţii sau instituţii bancare », a declarat Adrian Magda, coodonator voluntari. Pînă la această dată, unele case sunt finalizate pînă la structura de acoperiş, altele doar structura de ziduri, în timp ce în cazul altor imobile se lucrează la fundaţie. Alte 50 de case sunt reabilitate de această fundaţie cu fonduri de la UNICEF.