Guvernul Ponta dat în judecată de primarii Mișcării pentru 3 milioane euro

 

Recomandările făcute de conducerea centrală a fostului partid de guvernământ au fost puse în practică și la Botoșani. Toți primarii care vor candida pe listele Mișcării de Botoșani au dat Guvernul în judecată după ce le-a luat banii primiţi la rectificarea din aprilie.


La începutul acelei luni Executivul condus atunci de Mihai Răzvan Ungureanu a adoptat o hotărâre prin care a alocat 14,4 milioane de lei la Consiliul Judeţean şi 37 de localităţi. Unul dintre primele acte normative aprobat de Cabinetul Ponta la întâia şedinţă, care a avut loc săptămâna trecută, a prevăzut retragerea din conturile primăriilor a tuturor banilor repartizaţi de precedentul Executiv. Cum nu trecuse decât o lună de când primiseră banii foarte puţine primării, precum cea din Albeşti, apucaseră să cheltuiască sume importante. În rest, în majoritatea cazurilor, fondurile au fost pierdute în întregime. Ca atare, primarii democrat-liberali au deschis acţiuni împotriva Guvernului, considerând nelegală operaţiunea prin care au fost deposedaţi de acele fonduri. Primăria Răchiţi a depus chiar luni o astfel de acţiune la Curtea de Apel Suceava. „Toate ordinele de plată mi le-au blocat Finanţele, în valoare de 5 miliarde de lei vechi. Aveam arierate, datorii... Pe data de 7 au dat ordonanţa, eu ordinele de plată le-am depus vineri şi marţi mi le-au blocat”, ne-a declarat Vasile Adăscăliţei, primarul de Răchiţi.
VEZI PRIMĂRIILE CARE AU PRIMIT BANI ÎN APRILIE DE LA CABINETUL UNGUREANU:
 Cadou electoral de 3 milioane euro de la Guvern pentru primării LISTA BENEFICIARILOR
Printre altele, au rămas fără finanţare un studiu de fezabilitate pentru canalizare la Roşiori şi un depozit pentru situaţiile de urgenţă. Nici la Corlăteni nu s-a reuşit să se cheltuiască vreun leu. „N-am cheltuit nimic că nu am avut când. Noi de pe 24 făceam plăţile şi ni s-au retras şi nouă”, a afirmat Valentin Buţincu, primar de Corlăteni. Acesta demarase procedură de achiziţie pentru montarea unei centrale şi amenajarea unei toalete la două şcoli, semnase deja contractele, însă totul s-a contramandat după ce a rămas fără cei 300.000 de lei primiţi de la Guvern. În procesele deschise la Suceava sunt invocate Constituţia, Codul de Procedură Civilă şi legea contenciosului administrativ.
CITEŞTE ŞI:
 Ponta a luat CJ-ului 4 miliarde - Nu dau doi bani pe autorităţile locale