Dacă mai multe categorii de bugetari sau asistați sociali au primit bani în plus în timpul guvernării social democrate, iată că există angajați din unități ale statului, unde salariile vor fi diminuate.
Celebra lege a salarizării unice nu produce doar efecte pozitive. Nu și în cazul funcționarilor de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.
„Suntem pe ultimul loc în grila de salarizare, lucru care ni se pare nefiresc în condițiile în care rolul și importanța muncii pe care o prestăm, poate știți și dv. este foarte important. Ne ocupăm de colectarea banului public și de asigurarea resurselor bugetare și ni se pune problema incompatibilității funcționarului public”,
Cătălina Caba, lider sindical AJFP
Liderul sindical explică faptul că spre deosebire de celelalte categorii profesionale, angajații de la Finanțe nu se pot autoriza ca după program, de exemplu, să poată câștiga venituri suplimentare, din calitatea de consultanți financiari sau experți.
”Ne vedem practic strânși într-o menghină, suntem nevoiți să ne descurcăm doar cu banii din salariu”,
Cătălina Caba, lider sindical AJFP
În cazul în care legea salarizării unice care a fost trimisă în Parlament și-ar produce efectele, salariații de la Finanțe vor avea venituri mai mici chiar și cu 30 de procente.
”În condițiile în care cinci ani de zile nu ni se măresc salariile, gândiți-vă că în cinci ani utilitățile cresc, cheltuielile sau ratele la bănci tot sunt, iar noi rămânem la același stadiu. Ca să nu vă mai spun că munca pe care o prestăm presupune corectitudine, incoruptibilitate. Ce poți cere omului, ce pretenții să mai ai?”,
Cătălina Caba, lider sindical AJFP
Protestul spontan nu se va întinde de-a lungul întregii zile. Acțiuni similare sunt organizate și în Olt, Argeș, Prahova, Satu-Mare, Mehedinți, Neamț, Covasna, Alba Iulia sau Ialomița.