Finanțiștii botoșăneni au pe lângă revendicările de natură salarială și alte nemulțumiri care-I împiedică să își desfășoare activitate în condiții normale.
Funcționarii de la inspecția fiscală spun că sunt nevoiți să efectueze controale în alte județe ale țării, în condiții complicate.
„Noi nu mai putem în aceste condiții să desfășurăm activitatea cu aceste salarii. Nu vrem decât să ne aliniem la salariile de la Fiscul central și Ministerul de Finanțe. Nu dorim altceva. Cel puțin activitatea pe care o reprezint eu, este una deosebită, facem inspecție fiscală nu numai în Botoșani ci în toată regiunea Moldovei, de când ne-am regionalizat”,
Marius Acatrinei, vicepreședinte SED LEX Botoșani
Finanțistul botoșănean explică în continuare faptul că în cadrul instituției se primesc delegări de competențe în toate județele țării, însă diurna pe zi este de doar 17 lei pe zi, sumă care nu permite un trai decent.
”Nu avem tehnică de calcul, foarte greu cu consumabilele, chiar și la sectorul intern aici, băile lasă de dorit, cuumpărăm din banii noștri obârtaie la baie. Colegii de la control creditează instituția în sensul în care merg în deplasări pe banii lor, urmând să își recupereze banii când… banii vor veni. Adică nu asigură banii necesari pentru deplasare, noi credităm instituția și primim banii după două, trei luni”,
Marius Acatrinei, vicepreședinte SED LEX Botoșani
Activitatea a fost întreruptă și la Dorohoi și Săveni.