Leo Grozavu, tehnicianul celor de la FC Botoșani, a acuzat maniera de arbitraj a centralului Sebastian Colțescu, care a refuzat două penalty-uri clare echipei sale în partida pierdută în fața Concordiei Chiajna, scor 1-2.
"Ne-am obișnuit să avem penalty-uri neacordate. E prea mult. Ce pot să mai spun, mai are rost să discutăm? Am avut 3 penalty-uri nedate și la Mediaș, parcă arbitrilor le e frică să acorde penalty-uri pentru noi. Asta este, mergem înainte. Ne așteptăm la orice în ultima etapă, îmi pare rău că băieții sunt deja în vacantă, această atitudine păguboasă a lor ne costă acum.
E greu să rămân la Botoșani, vom vedea ce va fi în sezonul viitor, important e să nu murim până atunci", a spus Leo Grozavu
Programul ultimei etape din play-out (3/4 iunie)
Gaz Metan - ACS Poli Timișoara
FC Botoșani - Pandurii Târgu Jiu
FC Voluntari - Concordia Chiajna (Sursa: Gsp)