Grevă japoneză la instituția ce-i supraveghează pe infractorii Botoșaniului

În urmă cu două săptămâni, pe 20 ianuarie 2016, Serviciul de Probațiune Botoșani și-a suspendat activitatea, după mai multe nemulțumiri legate de salarii și cu atribuțiile menționate în fișa postului.

 

Nici acum salariații instituției care-i veghează pe infractori nu știu exact ce se va întâmpla pe viitor, deoarece, conform Luciei Cîmpan, șeful Serviciului de Probațiune Botoșani, instituția se află într-o perioadă de negocieri privind cererile angajaților.

Suntem in tratative, am avut o întalnire pe 29 ianuarie cu doamna ministru,  în acest moment noi  așteptăm niște rezultate asupra demersurilor pe care le-am făcut cu doamna ministru. Serviciul din București a intrerupt spontan activitatea, la care au aderat si alte unități din țară,  asta în semn de solidaritate – Lucia Cîmpan, șeful Serviciului de Probațiune Botoșani.

Totuși având în vedere caracteristicile grevei de tip japonez, în care au intrat majoritatea angajaților, acivitatea instituției se desfășoară în mod normal, deși în urmă cu două săptămâni a fost suspendată temporar:

 Sunt unii colegi care au intrat in greva japoneză si așteptăm pe săptămâna viitoare ce decizii vom lua, pentru că va interveni și sindicatul și vom vedea demersurile la nivel național, care vor fi făcute cu Sindicatul Național al Consiliilor de Probațiune. Activitatea se desfășoară în mod normal, deocamdată.

Persoanele care au primit condamnări de închisoare cu suspendare sau sunt eliberați condiționat trebuie monitorizate și aduse pe calea cea dreaptă. Consiliile de probațiune îi iau în evidență pe acești oameni și încearcă să faciliteze integrarea lor în societate.