GRAV: Fată căzută inconștientă în stradă, trecătorii au sărit să o ajute – GALERIE FOTO

În după amiaza zilei de vineri medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) au fost solicitați în fața Casei de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga”, din municipiul Botoșani pentru a oferi îngrijiri medicale unei tinere care a leșinat.

 

O botoșăneancă în jur la 20 de ani a căzut inconștientă din picioare, în timp ce se deplasa în zona instituției de cultură sus menționate. Cel mai probabil din cauza căldurii și a deshidratării corpul fetei a cedat.


În urma impactului cu solul, aceasta s-a lovit la cap, iar trecătorii din zonă au sărit imediat să o ajute și au sunat la 112 pentru a solicita ajutorul cadrelor medicale. Potrivit unui martor, tânăra și-a revenit într-un final,  și le-a spus celor care erau în preajmă că trebuie să-și anunțe rudele de ceea ce s-a întâmplat.


Fata a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.


(Ș.V.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:30179:Încă o liceană leşinată la ore, a ajuns cu salvarea la spital ]]