Grădiniţia Il Girotondo, la zece ani de activitate, cu fost primar și-un deputat PSD - FOTOGALERIE

Zeci de copii, părinţi, educatori, dar şi inspectori şcolari au sărbătorit, miercuri, 15 octombrie, zece ani de la deschiderea Grădiniţei Il Girotondo. Alături de aceştia au fost prezenţi şi fostul primar al municipiului Botoşani, Florin Egner, şi deputatul PSD Tamara Ciofu. Nu a lipsit nici inspectorul şcolar general Mihaela Huncă.

 


Eveniment fără reprezentați de la Primărie sau CJ

De la eveniment au lipsit reprezentanţii Primăriei Botoşani şi ai Consiliului Judeţean. Aniversarea a 10 ani de existenţă a grădiniţei a reprezentat pentru mulţi dintre copiii din generaţiile trecute un motiv să revină în locul în care şi-au petrecut copilăria, să discute cu foştii educatori şi să depene amintiri cu măicuţele din Italia care se ocupă de buna funcţionare a unităţii de învăţământ.
În prezent, Grădiniţa Il Girotondo oferă servicii pentru 50 de copii cu vârste între trei şi şase ani, dar şi părinţilor acestora. Familiile nevoiaşe sunt consiliate medical, social şi sunt sprijinite financiar.
Copiii de aici beneficiază de trei mese calde pe zi, educare, socializare, petrecerea a timpului liber şi încercăm integrarea lor în comunitate. Micuţii sunt monitorizaţi şi facem tot posibilul să îi ţinem în cadrul şcolar, să nu abandoneze şcoala”, a declarat Daniela Honciuc, asistentul social al grădiniţei.

Sprijinirea copiilor care provin din familii nevoiașe

Scopul acestei asociaţii este acela de a ajuta copiii care provin din familii nevoiaşe. Am ales România pentru că aceasta este o ţară foarte săracă şi Botoşaniul pentru că este un oraş destul de sărac, iar limba este mult mai uşoară, asemănătoare cu italiana, iar oamenii sunt mai deschişi”, a dafirmat Tiziana Armondini, preşedintele Asociaţiei Il Girotondo,
Aproximativ 500 de preşcolari au frecventat grădiniţa în aceşti zece ani. Grădiniţa oferă un sistem educativ bazat pe modernizarea actului didactic. Încercăm să le facem şi acestor copii viaţa mai frumoasă. Ziua de astăzi este un prilej de bucurie, o mângâiere pentru noi toţi pentru că avem posibilitatea să ne implicăm în educaţia acestor copii ai comunităţii, insuflându-le dragostea de adevăr, respect, credinţă şi iubire”, a spus Maria Arsene, directorul grădiniţei
Miercuri, 15 octombrie, cu prilejul aniversării celor zece ani de activitate, copiii au cântat, au dansat, au spus poezii. În deschidere a avut loc o slujbă ţinută de preoţi ortodocşi şi catolici pentru binecuvântarea educatorilor, a copiilor şi a tuturor celor prezenţi. De asemenea, participanţii la eveniment au putut viziona un film despre munca voluntarilor şi activităţi ale grădiniţei în 14 ani.

Grădiniţă dintr-o moară

La final, 17 voluntari prezenţi la acţiune au primit diplome de recunoştinţă pentru sprijinul acordat, fără de care grădiniţa nu ar funcţiona. Asociația ONLUS “Il Girotondo” din Bolzano Italia, susținută exclusiv de ofertele persoanelor private, a cumpărat în aprilie 2000, un teren ce aparținea unei mori, în Botoșani, strada Săvenilor 184. Imediat a început, prin generozitatea constantă a voluntarilor italieni din Bolzano, restructurarea clădirii deja existentă și construirea unei grădinițe pentru 50 de copii provenind din familii nevoioase. La data de 15 octombrie 2004 s-a deschis oficial grădinița pentru copii nevoiași.

Asistență socială în favoare nevoiașilor

Pentru a putea gestiona o asemenea structură, Asociația a solicitat ajutorul Congregației religioase a Fiicelor Sfanta Maria a Milostivirii, care printre scopurile sale instituționale are și activitatea de asistentă în favoarea nevoiasilor. Acum reprezintă Congregația Sr. M. Bianca și Sr. M. Lucia, care îi înconjoară cu dragoste pe acești copii, oferindu-le pe langă o educație creștină sănătoasă, devotamentul și afecțiunea lor. Exemplul acestor suflete alese este urmat de cele patru educatoare în frunte cu directorul Maria Arsene, de întreg personalul angajat, dar și de voluntari, atât italeni cât si români (muncitori, medici, asistenți medicali, profesori, jurist etc). Pe lângă educație, copiii beneficiază de asistență medicală specializată.
Părinții sunt chemați periodic la discuții prin care sunt îndrumați în motivarea copiilor lor în aplicarea în viața de zi cu zi a celor învățate în gradiniță.
Copiii beneficiază, ajutați de asociație, prin proiectul “Susținerii la Distanță”, de trei mese pe zi, săli de clasă și dormitoare spațioase, teren de joacă, jucării și materiale didactice corespunzătoare vârstei și preocupărilor lor.

Centrul are 50 de beneficiari proveniți din familii dezavantajate

Centrul de zi „Il Girotondo” este un furnizor de servicii sociale acreditat, prin Decizia nr. 99 din data de 25.02.2010 a Comisiei de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale din judeţul Botoşani pentru:
- asistență medicală și îngrijire pentru copiii preșcolari din familii defavorizate;
- educare și socializare a copiilor preșcolari din familii defavorizate.
Centrul de zi Il Girotondo furnizează servicii sociale şi educaţionale în locaţia din Str. Săvenilor, nr. 148. În prezent, centrul are 50 de beneficiari proveniţi din familii dezavantajate din punct de vedere economic, cărora li se asigură hrană, igienă, servicii de asistenţă medicală primară, de educare, socializare şi recreere, precum şi consiliere psihologică şi orientare şcolară. De asemenea, sunt oferite servicii de consiliere şi donaţii în hrană sau obiecte de uz casnic pentru părinţii copiilor cuprinşi în programul centrului. Toate activităţile se desfăşoară în încăperi adecvate, clădirea în care funcţionează centrul fiind dotată cu: bucătărie şi sală de mese, grupuri sanitare şi duşuri, cabinet medical şi stomatologic, săli de studiu şi de recreere, sală de sport, etc.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Centru social pentru copiii cu autism la Botoşani- FOTOGALERIE