Golofca își dă restart la Botoșani: Nu știu de ce nu am convins la FCSB - VIDEO

Fotbalistul Cătălin Golofca a vorbit atât despre șederea sa la FCSB dar și despre planurile cu FC Botoșani.

 

Cătălin Golofca (27 de ani) și-a dat un restart după experiența eșuată de la FCSB.

 

Mijlocașul de bandă, care a revenit la FC Botoșani, vorbește cu respect despre gruparea roș-albaștrilor, dar nu-și explică nici el de ce nu a reulșit să se impună sub bagheta lui Nicolae Dică. Mai mult, Cătălin vorbește extrem de deschis despre ultimele șase luni, care nu i-au schimbat viața după cum, probabil, visa.

 

”Nu am fost afectat deloc, vă dați seama, nici nu știu ce să spun, chiar nu stiu ce să spun despre perioada de la Steaua. Nu vreau să mai vorbesc despre Steaua! Mă bucur că am făcut parte din lotul lor în turul campionatului, dar îmi pare rău că nu am reușit să-i ajut mai mult. Sunt fericit pentru că m-am întors la Botoșani. Am acumulat ceva experiență acolo, așa că sunt ambiționat să am în continuare reușite”,

a spus Golofca, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.

 

Cel care a decis ca Golofca să nu mai evolueze la FCSB a fost patronul Gigi Becali, care nu s-a sfiit să-l și critice public pe jucător, în stilu-i caracteristic. Fotbalistul a ”parat”, însă, elegant, atunci când discuția a ajuns și la acest subiect.

 

”Nu m-au deranjat criticile patronului, pentru că nu citeam presa, așa că nu am avut nicio problemă cu asta”,

a spus fotbalistul.

 

Golofca nu și-a abandonat însă visul, acela de a se transfera în străinătate, astfel că e conștient că în partea a doua a sezonului trebuie să evolueze constant bine pentru a primi oferte. El și-ar fi dorit să plece de acum, însă nu-i permite regulamentul, pentru că a jucat deja la două echipe, Botoșani și FCSB.

 

”Pentru mine, e important acum să joc cât mai bine la Botoșani, să prindem play-off-ul și vom vedea de la vară ce se va întâmpla. Cât despre Steaua, sincer, nu știu de ce nu am convins acolo, deși mi-am dorit foarte mult. Asta este, nu am reușit, dar nu sunt nici primul, nici ultimul jucător care a fost și nu s-a impus. Nu este nici o problemă pentru mine, mă antrenez în continuare foarte bine și vom vedea ce ne rezervă viitorul”,

a mai precizat Golofca.

 

La FC Botoșani, în afara lui Golofca, a mai ajuns și Vlad Achim, dar sub formă de împrumut. Despre fostul său coleg de la FCSB, Golofca spune că nu a privit mutarea ca un pas înapoi și a explicat și de ce.

 

”Nu cred că a fost afectat Achim, pentru că și-a dorit și el să vină aici, să joace. Este foarte motivat, e un jucător extraordinar, un mijlocaș central foarte bun, unul dintre cei mai buni fotbaliști pe acest post din campionat și sunt convins că ne va ajuta foarte mult”,

a spus, în încheiere, Golofca, pentru Digi Sport.

 

Doar opt meciuri a adunat Golofca în Liga 1, în perioada petrecută la FCSB. El a fost împrumutat la FC Botoşani până la finalul sezonului.

Click AICI pentru video

download from google play download from apple store