Gigi Becali, gest URIAȘ pentru Moruțan: Ce a făcut pentru ca fotbalistul să-și aducă părinții acasă

Gigi Becali își ține în puf jucătorii și mai ales acum când FCSB și-a revenit și are un traseu aproape perfect, are grijă ca atmosfera din cadrul lotului pregătit de Bogdan Vintilă să fie una cât mai bună.

 

ProSport a aflat că ultimul beneficiar al generozității patronului vicecampioanei este Olimpiu Moruțan, cel pentru care milionarul de la cârma echipei a făcut un gest de o importanță aparte. Atmosfera din lotul roș-albaștrilor este una excelentă, așa cum remarca chiar Olimpiu Moruțan la finalul meciului cu ”U” Cluj.

 

„De când a venit, domnul Bogdan Vintilă ne-a învățat multe lucruri, toată echipa muncește și suntem un grup unit. A adus liniște, suntem mai organizați, suntem altă echipă”, a spus mijlocașul la finalul meciului de marți, din Cupa României.

 

 

Moruțan își aduce părinții acasă cu banii lui Becali

 

Cu toate că, așa cum o confirmă și jucătorii, artizanul principal al recondiționării atmosferei din cadrul lotului este Bogdan Vintilă, un rol foarte important îl are și Gigi Becali.

 

ProSport a aflat că nu cu foarte mult timp în urmă, Olimpiu Moruțan l-a contactat pe patronul echipei cu o solicitare specială. Concret, acesta i-a cerut latifundiarului un împrumut pentru a-și cumpăra o casă în Cluj. De ce Cluj și nu București v-ați întreba? Asta pentru că fotbalistul adus de FCSB de la Botoșani vrea să-și repatrieze părinții plecați să muncească în Germania. După cum era de așteptat, Becali nu a stat mult pe gânduri și i-a virat imediat banii în cont mijlocașului de 20 de ani.

 

 

Becali e binefăcătorul tuturor jucătorilor de la FCSB

 

Contactat de ProSport, patronul FCSB a confirmat informația și a explicat de ce nu a ezitat să-și ajute fotbalistul.

 

„Da, tată, așa este. A venit băiatul la mine și mi-a zis că vrea să-și cumpere o casă ca să-și aducă părinții înapoi în România. Păi le-am dat eu altora pentru mașini și alte prostii, cum să nu-i dau lui Moruțan ca să ia o casă pentru maică-sa și taică-su?”, a explicat Gigi Becali pentru ProSport în stilu-i caracteristic.

 

 

Deși nu a vrut să intre în detalii legate de cuantumul ajutorului acordat fotbalistului său, se pare că suma pe care patronul FCSB a virat-o în contul lui Moruțan este de 150.000 de euro, mai scrie Prosport.ro.

 

Becali nu este la primul gest de acest fel, ultima ispravă de acest gen avându-l ca beneficiar pe Florinel Coman. Cel mai bine cotat jucător din lotul roș-albaștrilor a solicitat în urmă cu două luni un împrumut de 250.000 de euro pentru același motiv, anume achiziționarea unei locuințe.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store